Etapa a XIII-a, cu ghinion și noroc pentru Flacăra Horezu


• după meciul de la Bascov, trupa din Treapt a pierdut primul loc în clasament, dar a câștigat un punct care părea compromis
Sâmbătă, în Seria C a Ligii a III-a de fotbal s-au disputat ultimele două jocuri ale rundei cu numărul treisprezece. Lideră a întrecerii de câteva etape, Flacăra Horezu avea nevoie de un succes pe terenul argeșenilor de la Unirea Bascov pentru a se menține pe primul loc în clasament, după ce fostul lider al întrecerii Turris Turnu Măgurele se impusese la scor de neprezentare pe terenul «satelitului» prim-divizionarei CSU Craiova. Socotelile de acasă făcute de horezeni nu s-au potrivit cu realitatea de pe terenul argeșenilor, Unirea Bascov punctând destul de repede, chiar de două ori, în poarta vâlcenilor. Obiectivul părea compromis într-o mare măsură pentru horezeni după ce, la pauza întâlnirii, formația argeșeană conducea cu 2-0.
Revenirea formației noastre s-a produs după pauză, horezenii demonstrând, încă o dată, că scorul de 2-0 rămâne unul dintre cele mai periculoase din fotbal. La numai zece minute de la debutul celui de-al doilea mitan, antrenorul-jucător Adi Popa a dat startul revenirii printr-o frumoasă reușită. În preajma minutului 80, Gonzales Neamțu și-a trecut numele pe lista marcatorilor, restabilind egalitatea. Ultimele 10-15 minute ale întâlnirii, cu tot cu prelungirile, au fost destul de încleștate. Argeșenii au încercat să mai puncteze pentru a nu pierde cele trei puncte pe care le avuseseră ca și câștigate, în timp ce horezenii au încercat să marcheze golul decisiv pe fondul plusului de formă și moral din finalul partidei. Niciuna dintre cele două defensive nu a mai fost depășită, astfel că partida s-a încheiat cu scorul de 2-2, o remiză oarecum echitabilă dacă ținem cont de faptul că formațiile și-au împărțit reprizele de dominare.
În urma acestui succes, Flacăra Horezu a ajuns la un total de 28 de puncte, însă a pierdut la «mustață» fotoliul de lider în Seria C a Ligii a III-a. Turris Turnu Măgurele a acumulat tot 28 de puncte și a revenit pe primul loc având un golaveraj mai bun decât al horezenilor.
În etapa a XIV-a, penultima a turului de campionat, Flacăra Horezu va primi vizita grupării doljene CSO Filiași, echipă care i-a oprit visul de a promova în Liga a III-a încă de la barajul disputat la Drobeta Turnu Severin în vara anului 2014.