EMOȚIE, GRAȚIE, EXCELENȚĂ! Gala Educației Vâlcene 2022


După cum vă anunțam în ediția anterioară a ziarului nostru, miercuri, 5 octombrie 2022, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea s-a desfășurat Gala Educației Vâlcene. Această dată nu a fost aleasă întâmplător, pe 5 octombrie fiind marcată, an de an, la nivel internațional, Ziua Mondială a Educației.
A fost un eveniment deosebit, la care au luat parte zeci de tineri de excepție ai județului nostru, care au confirmat deja prin rezultatele foarte bune obținute la învățătură (dar și în diverse activități socio-umane: voluntariat, concursuri naționale și internaționale, chiar și debut în antreprenoriat!). Pe lângă tinerii de excepție, la evenimentul din Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea, au fost prezente și cadre didactice ai acestor elevi (în principal, diriginții lor și directorii școlilor la care au învățat), dar și părinți și bunici ai copiilor. A fost un eveniment foarte frumos, în care dascălii și părinții copiilor au dovedit, uneori, a avea mai multe emoții decât… juniorii. Tinerii au debordat de entuziasm!

Constantin Rădulescu: „Ei sunt oamenii noștri buni, care ne ajută să privim cu mai multă încredere în viitor”

Entuziasmat și emoționat la rândul său, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a oferit câteva declarații la finalul Galei Educației Vâlcene.
„Pe 5 octombrie este și Ziua Mondială a Educației. După o pandemie care ne-a împiedicat să ținem acest eveniment, pe care l-am inițiat cu gândul la tinerii vâlceni, iată-ne, din nou, împreună pentru a-i sărbători pe campionii din învățământ, «elevii de nota 10» ai județului Vâlcea. I-am îmbrățișat cu emoție și, din partea Consiliului Județean Vâlcea, le-am oferit premii în bani și distincții acestor tineri frumoși și deștepți. Ei sunt oamenii noștri buni, care, prin rezultatele și munca lor, ne ajută să privim cu mai multă încredere în viitor. I-am sărbătorit și pe profesorii lor, pe diriginți, dar și pe directorii școlilor unde aceștia au studiat. Ei sunt repere importante pentru că, în acești tineri, se văd rezultatele muncii lor”, a declarat Constantin Rădulescu.
„Oameni buni sunt și părinții, bunicii și toți cei care au grijă acasă de tinerii noștri vâlceni. Ei merită, de asemenea, toată prețuirea noastră. Muncesc la Consiliul Județean Vâlcea alături de o echipă frumoasă. Suntem campioni la atragerea de fonduri europene, facem drumuri bune, construim spitale, investim în turism, în protecția mediului, totul cu gândul și dorința ca studenții noștri – oamenii buni ai județului – să revină acasă cu drag. Le-am transmis și un mesaj: să nu uite că Vâlcea este cel mai frumos județ din România și datorită lor, a oamenilor buni și frumoși care trăiesc aici! La mulți ani, oameni buni!”, a mai precizat președintele Consiliului Județean Vâlcea.