Echipajele SMURD au intervenit în 54 de urgențe


• din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru un vâlcean aflat în stoc cardiac

În zilele de 21, 22, 23 și 24 ianuarie, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 54 de situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit pe teritoriul întregului județ pentru: fracturi costale, amețeli și dureri în piept, dureri la membrele inferioare și superioare, dureri abdominale, insuficiențe respiratorii, o plagă deschisă la cap, dureri de coloană vertebrală, stări de rău, hipertensiune arterială, o persoană găsită în stop cardiac, un traumatism facial, și multiple traumatisme în urma producerii unui accident rutier. După acordarea primului ajutor calificat, pacienţii au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare. Pentru persoana găsită în stop cardiac s-au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate fără nici un rezultat, decesul acesteia fiind declarat de către medicul de la ambulanță.