După decesul lui Bușe, nimeni nu s-a mai arătat interesat de Posada – Perișani


• este opinia primarului Ion Sandu

Fostul președinte al Consiliului Județean, regretatul Dumitru Bușe, pare să fi fost singurul interesat cu adevărat de evenimentul din Țara Loviștei, Posada – Perișani. Acesta este și punctul de vedere al edilului Ion Sandu din Perișani: „Anul financiar se termină, cheltuielile asumate de noi în februarie s-au cam dus și am încercat să lăsăm ceva bani și pentru tradiționalul eveniment, Posada – Perișani, dar nu ne ajung. Doar pentru lansarea cărții unde se va vorbi despre bătălia din 1330, despre ce spun specialiștii, istoricii, este nevoie de o jumătate de miliard lei vechi. În plus, e nevoie de un tiraj larg, pentru a fi distribuite la bibliotecile din toată țara…Nu cred că voi primi sprijin de la Consiliul Județean, dar voi face o adresă în acest sens”, a declarat edilul Ion Sandu.