După ce a fost prezent în Râmnicu Vâlcea, Ambasadorul Belarusului a pus bazele unui parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului


„Un prieten al Râmnicului”, după cum l-a numit primarul Mircia Gutău pe Andrei Grinkevich (foto, în dreapta), Ambasadorul Republicii Belarus la București a fost prezent, la începutul acestei săptămâni, la evenimentele organizate în municipiu cu prilejul Zilelor Imnului Național (s-au împlinit 171 de ani de la prima intonare a acestui cântec într-un spațiu public, în Parcul Zăvoi din municipiu). La numai două zile de la acel moment, am avut surpriza să constatăm că ambasadorul Belarusului s-a implicat activ inclusiv pentru dezvoltarea sectorului fotbalistic, punând bazele unui parteneriat între federațiile de specialitate din țara pe care o reprezintă și cea din România.
Astfel, miercuri, Răzvan Burleanu – președintele Federației Române de Fotbal (foto, în stânga) și Andrei Grinkevich au avut o întrevedere la Casa Fotbalului din București pentru a stabili detaliile cooperării pe plan sportiv dintre România și Belarus și pentru a pune bazele unor proiecte comune pe care le vor dezvolta în următorii ani.
Cu privire la această întâlnire desfășurată la Casa Fotbalului, dar și referitor la viitoarea coolaborare dintre structurile sportive din țara noastră și cele din Belarus, oficialii Federației Române de Fotbal au oferit mai multe detalii prin intermediul unui comunicat de presă: „Întâlnirea dintre președintele FRF și ambasador a avut loc și în contextul mai amplu al alegerilor care s-au desfășurat în acest an la Federația de Fotbal din Belarus. Vladimir Bazanov și-a câștigat mandatul la conducerea asociației de la Minsk, înlocuindu-l pe Sergei Roumas, actual prim-ministru al Republicii Belarus. Obiectivul FRF și al Federației din Belarus este unul comun: continuarea procesului de dezvoltare a fotbalului în cele două state, precum și îmbunătățirea relației dintre cele două asociații pe baza schimburilor de experiență și de bune practici”.