Duinea a achitat datoriile la furnizorii de servicii


• în după-amiaza zilei de 23 septembrie, Ambulanța Vâlcea a primit banii pentru plata facturilor mai vechi

Veste bună pentru conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea. Marți, 23 septembrie, după-amiaza, au intrat în conturile unității medicale banii necesari achitării facturilor mai vechi. Contactat, managerul Ambulanței Vâlcea, Petre Duinea, a oferit, pentru ziarul nostru, câteva explicații: „Când mai aveam puțin și ne pierdeam speranța, mai ales că expira și termenul facturilor, am primit vestea bună: au intrat bani în conturi. Cu fondurile alocate, am putut achita facturile către furnizorii de servicii, facturi mai vechi, dar încă în termen. Așa se face că am achitat și restanțele la combustibil și, deocamdată, am scăpat de probleme”. Duinea se așteaptă ca noi fonduri să fie alocate unității și zilele acestea, banii vizând, de data aceasta, investițiile în infrastructură, reparații la parcul auto, precum și deblocarea unor posturi.
Prima urgență: reparațiile auto

Banii de la Ministerul Sănătății vor veni pe capitole și-n funcție de acest lucru se va ști cât și unde vor merge. Prima urgență a Ambulanței Vâlcea o reprezintă reparațiile auto. „În primul rând, m-aș ocupa Parcul Auto. Este nevoie de reparații ale autosanitarelor, deoarece deficitul este destul de mare. Asta este cea mai mare problemă”, a declarat managerul Duinea. Urmează partea de salarizare. La acest capitol, sunt absolvenți ai examenelor din domeniu care nu pot fi remunerați așa cum ar trebui. Totul din cauza lipsei resurselor financiare.

Substația din Drăgășani are nevoie de centrală termică

Nu-n ultimul rând, vine vorba de investiții. Pe lângă unele lucrări la substațiile de ambulanță din județ, cum ar fi reparații la garaje, urgența vine dinspre unitatea din Drăgășani. „La substația din Drăgășani avem nevoie, urgent, de centrală termică. Până de curând, căldura era furnizată de către spitalul din zonă. Spitalul din Drăgășani, în baza unui proiect, a fost modernizat și s-a renunțat la acea centrală. Am înțeles că există încălzire termică pe fiecare palier. Oricum, ideea e că substația de ambulanță a rămas fără încălzire, iar problema trebuie rezolvată cât mai urgent”, a declarat Petre Duinea. Din păcate, tot la capitolul investiții se află și o reabilitare a clădirii Serviciului Județean de Ambulanță. Potrivit declarației managerului Petre Duinea, în urma ploilor există infiltrații de apă în clădire. Mai trebuie puse la punct și instalațiile de apă și canal, o altă problemă majore a unității.

Posting....