Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

16 iulie 2019

Două zile de maratoane culturale în Vâlcea


Advertisements

• vineri, Caravana culturală „Râmnicul literar și artistic” se află în vizită în comuna Sutești
• sâmbătă este Ziua Artelor Vizuale și… Noaptea muzeelor
În organizarea Fundației și Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Direcția pentru Cultură Vâlcea, Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Vâlcea, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea și Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, două acțiuni culturale marchează sfârșitul acestei săptămâni și premerg Zilele Râmnicului 2019. Până sâmbătă, vâlcenii sunt invitați la activitățile celor două importante acțiuni culturale Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” (ediția a IX-a) și Festivalul Cărții la Râmnic (ediția a VI-a).
În rândurile următoare, vă invităm să descoperiți calendarul activităților programate în aceste două zile.

Vineri, 17 mai 2019
Caravana culturală „Râmnicul literar și artistic” în vizită la Sutești de Vâlcea, în Podgoria Drăgășani

Între orele 11.00 – 12.30, la Școala Sutești:
• Atelier „Mirajul copilăriei” cu școlarii din clasele primare și copiii de la grădiniță. Participă scriitorii: Passionaria Stoicescu, Ana Andreescu, prof. univ. dr. ing. Vasile Szolga și Ioan Barbu;
• Atelier „Coloana Infinitului”: „Un oltean a cucerit lumea”. Elevii din clasele gimnaziale se întâlnesc cu scriitorii Ana Calina Garaș, Emil Lungeanu și Mihai Antonescu. Vor vorbi elevilor pe tema: „Brâncuși – Sculptorul sufletului românesc”.
Între orele 11.30 – 15.00 – Pe platoul Sălii sporturilor din comuna Sutești (dacă timpul permite) sau în Sala sporturilor (dacă plouă): „Univers liric” – Lectură în public. Vor citi (recita) din creațiile lor poeții prezenți la ediția a IX-a a Salonului Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși” de la Râmnicu Vâlcea: Mihaela Aionesei, Mihai Antonescu, Vilia Banța, Rodica Cernea, Emilia Dănescu, Nicolae Dragoș, Ion Drăghici, Vasian Mircescu, George Terziu, Corneliu Zeană și Florentin Popescu (moderator).
Caricaturistul și graficianul de renume internațional Mihai Pânzaru-Pim va expune, în finalul manifestării, câteva din lucrările sale realizate pe moment. În pauze: Romanțe și cântece populare cu Elena Drăghici, Corin Dobrinescu și Gheorghe Cărbunescu.
Biblioteca publică a comunei va primi, ca donație, circa 50 de volume din partea Asociației Culturale „Curierul de Vâlcea”, cu autografe ale scriitorilor.
După-amiază, între orele 15.30 – 18.30: Bucuria degustării vestitei Crâmpoșii de Drăgășani, alături de savuroasele mâncăruri din bucătăria locală.
Între 19.45 – 20.00, la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, va avea loc vizitarea expoziției de pictură „În spatele scenei”. Expune pictorița Mirela Trăistaru.
De la ora 20.00, ospeții vor vizita premiera mondială a spectacolului „Crăciunul președintelui” de Pascal Bruckner (Paris). Regizor: Chris Simion-Mercurian. În rolul principal actorul Marian Râlea. După spectacol, va avea loc un dialog cu reputatul romancier și dramaturg francez Pascal Bruckner, prezent la premieră.

Sâmbătă, 18 mai 2019
ZIUA ARTELOR VIZUALE – Municipiul Râmnicu Vâlcea – Capitala metaforei culorii

Ora 11.00: Galeria ARTEX: „Pictori la rotonda valahă” – expoziție de grup.
Expun pictorii care au ilustrat (sau vor ilustra) revistele „Rotonda valahă”: Tudor Meiloiu, Eugenia Enescu, Gina Veisskopf (Elveția), Dalia Bialcovski, Radu Adrian, Nicolae Sava, Irina Sava, Dan Cioca, Gheorghe Dican, Angela Tomaselli, Olga Popescu, Horea Cucerzan, Ion Aurel Gârjoabă, Tina Popa și Georgiana Poenaru, Passionaria Stoicescu, Eduard Stoenică și Vasile Szolga.
Ora 12.00: Galeria Cozia 1 – Pasaj: Expoziție personală omagială. Tudor Meiloiu – „Măiastrele” (pictură)
Ora 13.00: Galeria Cozia 2 – Pasaj: Expoziție personală omagială. Doru Drăgușin – „Culoare și formă” (pictură și sculptură).
Fiecare vernisaj se va încheia cu un moment muzical (surpriză)
Între orele 16.30 – 18.30: Muzeul de Artă – Casa Simian din Râmnicu Vâlcea. Expoziție personală omagială. Ion Aurel Gârjoabă – „Mirajul culorii” (pictură)

„Caricatura la Rotonda IX”
Maestrul Mihai Pânzaru – PIM expune portrete de politicieni, scriitori, muzicieni, artiști plastici, realizate pe parcursul derulării manifestărilor din zilele Salonului Național.
În continuare, după cină, invitații pot vizita Casa Memorială „Anton Pann” – 165 de ani de la trecerea la cele veșnice a „Fiului Pepelei”, autorul muzicii Imnului Național al României, „Deșteaptă-te române!”, în cadrul tradiționalei acțiuni „Noaptea muzeelor”.
Editura „Antim Ivireanul”, prezentă la Salonul Internațional de Carte Bookfest
Între 29 mai – 2 iunie 2019, Editura „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea (director Ioan Barbu) va avea stand și lansări de cărți la Salonul Internațional de Carte Bookfest București – ediția a XIV-a. Vom anunța programul pe zile aferent acestui eveniment, în paginile cotidianului nostru, după data de 24 mai.

Etichete: , , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate