Două proiecte edilitare din Râmnicu Vâlcea, premiate la Gala Administrație.ro


Eforturile constante ale Municipalității Râmnicului îndreptate spre o cât mai bună gestionare a orașului au primit o nouă confirmare. Joi, 12 decembrie, în cadrul Galei Administrație.ro, desfășurată la Cluj Napoca, Primăria Râmnicu Vâlcea a primit două diplome de Excelență. Acestea au fost acordate pentru proiectul „Construirea unei artere de legătură între bulevardul Nicolae Bălcescu și bulevardul Tineretului” și pentru „Gestionarea eficientă a fluxurilor de deșeuri”.

Râmnicul a primit distincții și la edițiile anterioare ale galei

Municipiul Râmnicu Vâlcea a primit și la precedentele două ediții ale Galei recunoașteri ale bunei administrații: în 2017 pentru „Amenajarea spațiilor verzi și a locurilor de joacă”, iar în 2018 pentru proiectul „Reorganizarea și amenajarea spațiului public central”. Gala Administraţie.ro este un eveniment anual dedicat în exclusivitate administraţiei publice centrale şi locale din România, specialiştilor, autorităţilor şi profesioniştilor din domeniu. În cadrul ediției de anul acesta – a XV-a – au fost premiate 28 de proiecte importante realizate în cursul acestui an de instituții publice din întreaga țară.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea