Donație importantă de carte pentru biblioteca din Costești


• „Accesul la cultura autentică, șansa demnității satului românesc”- eveniment organizat în cadrul proiectului „Demnitate prin cultură”, care se extinde și în satele României
Joi, 26 aprilie, Fundația Dignitas a fost la Costești pentru a dona peste 300 de cărți, dăruite de familia unui luminat învățător din perioada interbelică. Împreună cu soția sa, tot învățătoare, a format generații de copii, a ridicat comunitatea, a scris o monografie a zonei, a lăsat o amintire de neșters în inimile locuitorilor comunei Movilița, județul Ialomița. În memoria sa, familia a contactat echipa Dignitas pentru a dărui aceasta colecție către o bibliotecă sătească, în care există o activitate bogată, dedicată minții și sufletului copiilor și tinerilor! Așa se va naște colecția „Învățător Gheorghe Coșereanu” din Biblioteca „General Nicolae Ciobanu”, Costești, jud. Vâlcea. Cu acest prilej, a fost organizat un eveniment în parteneriat cu Editura Eikon, Biblioteca din Costești, Muzeul de Artă din Costești, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”.
Proiectul „Demnitate prin cultură” a fost lansat de Fundația Dignitas în anul 2015 și are ca scop colectarea de cărți și reviste în limba română și donarea acestora unor segmente specifice de utilizatori, care gândesc și vorbesc în limba română. Beneficiare sunt instituții de cercetare, educație și cultură, ONG-uri din comunități de români din afara granițelor României și biblioteci din satele și orașele mici din România și Republica Moldova. În cadrul proiectului sunt organizate și o serie de evenimente în parteneriat cu instituții de cultură și ONG-uri din România și din comunitățile de beneficiari, care sunt dedicate transmiterii mesajului nostru de conservare a identității și de valorizare a diversității culturale, în spiritual valorilor europene. Până în prezent, au fost organizate astfel de donații în sate și instituții de cultură din Republica Moldova – șapte etape, în Ucraina, pentru Asociația Românilor din Dubai, la Biblioteca Mitropoliei din Miercurea-Ciuc (România). Parteneri din România care au sprijinit proiectul, până în prezent: Institutul Cultural Român, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului – Academia Română, Muzeul Literaturii Române, Centrul pentru Studii Complexe din cadrul UNESCO, Centrul pentru Dezvoltare Democratică, Fundaţia Revista Contemporanul, Fundaţia PACT, Asociația culturală Smart Art, Fundatia Culturala Bartoc, Revista Economistul, Asociaţia “Rădăcinile Neamului Românesc”, Fundația Culturală Magazin Istoric, istoricul Adrian Cioroianu, istoricul Radu Ciuceanu, dr.ing. Florin Munteanu, Facultatea de Litere din Universitatea București, Fundația CAESAR, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Universitatea din Craiova, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Cristian Nicolae Inspiration, Biserica Sf. Ilie – Rahova, din București.