Donați sânge! Salvați o viață!


Conducerea Centrului de Transfuzii Sanguine Vâlcea face un apel către vâlcenii care doresc să salveze o viață prin a se prezenta la sediul unității pentru a dona sânge. Este nevoie, în continuare, de sânge, ca urmare și a numărului mare de persoane aflate pe paturile spitalelor din județ și nu numai. Reamintim că donatorii voluntari vor beneficia, conform legii, de o zi liberă de la serviciu sau școală, în ziua donării, de șapte tichete de masă în valoare de 70 lei, vor afla cum stau cu sănătatea în urma efectuării analizelor, rezultatul fiind eliberat după 48 de ore de la donare. Trebuie știut că donarea de sânge este benefică sănătății, îmbunătățind circulația sanguină, prevenind apariția bolilor cardiovasculare, stimulând imunitatea.
Așadar, toți cei ce vor să doneze sânge se pot prezenta la unitatea din Râmnic, din curtea Spitalului Vechi, de luni până vineri între orele 07.00 – 11.30.