DIVORȚ VIOLENT cu PNL
În 2014, plecarea istoricului Marius Oprea din rândurile Partidului Național Liberal după un două decenii s-a produs într-un mod foarte gălăgios, iar decizia sa a fost publicată într-o scrisoare eveniment:
„Crin Antonescu şi Klaus Johannis au distrus tot ceea ce ar fi fost, după atâţia ani amărâţi, o schimbare de mentalitate şi conduită a omului politic în raport cu cetăţeanul. Un om nepătat şi un neamţ, care în tandem ar fi adus o altă faţă României. Totul s-a petrecut peste noapte. Primul a demisionat, plătind, poate, un post pentru soţia sa – altfel un preţ prea mic, o şansă pierdută de a fi preşedinte al ţării: un nou mod de a spune «Mihaela, dragostea mea» şi de a confunda patria cu o femeie. Ca şi cum am fi putut uita că Traian Băsescu a mai învins un potenţial candidat liberal, pe «Dragă, Stolo». Al doilea, Johannis, sas fiind, a fost umilit o dată la Bucureşti de tranzacţiile neştiute, probabil, ale lui Crin Antonescu. Acesta demisionase. După care s-a răzgândit. Degeaba, aşa cum se ştie. Dedesubturile unei demisii răzgândite care a dat peste cap un partid şi a dus la fuzionarea sa prin absorbţie într-o numită alianţă de dreapta, din care lipseşte tocmai dreapta, de fapt un FSN, din care PNL a rămas doar cu numele, sunt deja istorie. Ea le va judeca, precum şi pe oameni.
Cauţionarea dispariţiei prin fuziune a valorilor unui partid e greu de imaginat. Pe d-l Klaus Iohannis îl înţeleg şi îl cunosc cumva: s-a decis să nu renunţe, după ce şi-a plătit singur benzina spre Bucureşti de două ori şi a candidat în prezenţa unui competitor fost demisionar. Congresul PNL a fost o bătaie de joc, un fel de Congresul al XIV-lea al PNL. Strecurată între orgoliul lui Johannis şi plictisul lui Antonescu de a conduce o ţară, a venit combinaţia potrivită găsită de Traian Băsescu, între slăbiciune şi vanitate, pentru a fabrica un cal troian, un congres prin care el a pătruns pe uşile deschise în singura cetate necucerită: PNL.
Liberalismul ar fi fost singurul care ar fi putut învinge, prin coerenţă şi corectitudine, reziduurile comuniste. În raport cu ţara, Traian Băsescu mai avea un singur oponent – anume liberalismul. Graţie acestui mare combinator, Traian Băsescu, şi PNL au devenit acum o aripă a FSN. După ce Băsescu a umilit şi mai apoi a cumpărat ieftin creştin-democraţia, acestui Suprem îi mai rămăsese inaccesibil un singur loc sub soare, PNL.
O săgeată spre cer, sub care el va zâmbi până la moarte. Dacă d-l Johannis va ajunge preşedinte al României, înseamnă, dacă nu mă înşel, că d-l Băsescu va ajunge preşedinte al PNL, iar secretar general, se ştie cine. Din slăbiciune, orgoliu şi şantaj, ultima cetate a picat fără ca Elena să intre sub zidurile Troiei. De acum, sub simbolul creştin-democraţiei şi al liberalismului se vor distra, laolaltă, afaceriştii americani de la Bechtel cu securiştii lui Frank Timiş pe conducta de gaz a doamnei Merkel. Am devenit o zonă gri, nu doar strategic, ci şi politic. Tovarăşul Brucan a avut dreptate, iar domnul preşedinte Băsescu a dus ţara acolo unde ştia el: în feudalismul democraţiei.
Azi trăim vremuri frumoase, care nu ne mai obligă la gândire; din nou, alţii se ostenesc pentru noi. Şi la stânga, şi la dreapta, partide istorice: într-un vis resemnat, PCR a câştigat alegerile înainte ca ele să se producă, de ani încoace. Este destinul?
Nu. Născut într-o ţară pe care nu mă satur să o privesc şi să o înţeleg, în care am fost învăţaţi de acasă să nu minţim şi să nu furăm, nu este destin.
În aşteptarea libertăţii, nu se stă pe scaun. Aşa că trebuie să refacem România noastră, pentru că eu cred că România nu e a lor. România e a libertăţii mele. În toată sărăcia mea, nu mi se pot fura cuvintele. Ce partid ne învaţă aşa ceva? Nici unul, în forma sa de azi.
Pericolul major pentru democraţie nu mai e împiedicarea, ci manipularea ei. Azi, partidele se aliniază la directivele preşedintelui Băsescu, cel care, de fapt, în rodul trufiei sale fără de sfârşit, folosind toate schemele dezbinării, pentru că le cunoaşte mai bine decât oricine, păgubeşte o naţiune, pentru care va plăti sigur şi singur în faţa istoriei. Indiferent la ce emisiune de televiziune privesc, spectacolul este acelaşi: grotesc. Sărutul uneori patologic al ginţii şi al genţii. Al trufiei neamului şi al bogăţiei, care a dus la căderea Troiei. La noi, pe zi ce trece, Democraţia ca subcultură televizată sau amintirile despre anii comunismului, publicitate fără discernământ, readuc nostalgia. Nostalgia partidului unic, în care ne aflăm acum. M-am decis să demisionez din PNL, după această alianţă cu PDL. Ca urmare a capitulării PNL, demisionez, mai puţin spectaculos şi cu mai mic impact decât Crin Antonescu. Demisionez cu speranţa că liberalismul nu a murit, măcar ca idee a legii bunului simţ. Singura rămasă. O lege la care subscriu oricând”.