Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 noiembrie 2020

Direcția de Sănătate confirmă: doi argeșeni infectați au fost aduși la Vâlcea


După ce în prima parte a zilei de luni, 29 iunie, a apărut în mediul public informația că persoane infectate cu Coronavirus din alte județe (în speță Argeș) au fost aduse pentru a fi tratate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea au transmis un comunicat de presă. În seara de 29 iunie 2020, reprezentanții DSP Vâlcea au confirmat transferul a două persoane infectate din județul Argeș la Spitalul Vechi din Râmnicu Vâlcea. Una dintre aceste persoane se află în stare destul de gravă (fiind ventilată mecanic), iar cealaltă prezintă o formă ușoară de infectare.

 

Doi vâlceni asimptomatici
au fost externați după 10 zile de internare

 

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Vâlcea, situația epidemiologică din județul nostru, la data de 29 iunie 2020, se prezenta astfel: 14 persoane în carantină instituționalizată, 1.291 persoane aflate în autoizolare la domiciliu și 11 persoane diagnosticate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 internate în prezent în unități spitalicești din județ. Până la acel moment, 36 dintre persoanele diagnosticate în județ cu noul coronavirus au fost declarate vindecate și externate, cinci au decedat, iar o altă persoana se află internată într-un spital din alt județ.
În cursul zilei de 29 iunie a fost înregistrat un caz nou de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în Vâlcea, fiind vorba de o persoană care în prezent se află internată în spital cu o formă ușoară a bolii. În momentul alterării stării de sănătate, persoana respectivă s-a testat în cadrul unui laborator de analize medicale din județ, iar rezultatul testului a fost pozitiv. DSP Vâlcea a identificat contacții apropiați și acestora le-a fost aplicată măsura de izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, într-o unitate dedicată din județ au fost aduse două persoane diagnosticate pozitiv dintr-un județ limitrof, una dintre acestea fiind, potrivit reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, ventilată mecanic.
„Precizăm că, începând cu data de 24 iunie 2020, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 555/2020, persoanele depistate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 care sunt asimptomatice sunt externate după minim 10 zile de internare, cu obligația respectării măsurii de autoizolare pentru 14 zile. În acest sens, în cursul zilei de 29 iunie, din unitățile spitalicești din județ au fost externate două persoane”, se arată în comunicatul DSP Vâlcea.

 

10 vâlceni au fost amendați în week-end

 

Polițiștii și jandarmii vâlceni au continuat acțiunile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19, desfășurând în perioada 26-28 iunie 2020, 83 de misiuni specifice pentru a se asigura că sunt respectate măsurile impuse în această perioadă. Au fost verificate zilnic peste 1.400 de persoane și circa 170 de societăți comerciale, în urma acestor verificări fiind aplicate 10 sancțiuni contravenționale cu o valoare cumulată de peste 10.000 lei, pentru nereguli constatate la agenții economici. Au fost aplicate și două amenzi, în valoare totală de 2.000 de lei, pentru cetățenii care nu au respectat măsura izolarii la domiciliu și 37 de sancțiuni pentru cei care au fost surprinși că nu purtau măști de protecție în spațiile închise, sancțiuni a căror valoare se ridică la peste 7.000 de lei.
„Reaminim cetățenilor că pe Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență (http://fiipregatit.ro) pot fi consultate cele 12 ghiduri pentru COVID-19, care cuprind informații utile în această perioadă despre Starea de alertă, Cumpărături, Transport în comun, Simptome, Călătorii, Interacțiunea cu Poliția, Autoizolare, Întrebări și mituri, Informare corectă etc.”, au mai transmis reprezentanții DSP Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Prefecturii Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate