Din februarie, Dana Calotă, noul director de la Pedagogic


Ultima zi a concur­sului pentru funcția de directori școlari a adus schimbări. Claudia Bîrzan Nițulescu, directorul Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” a picat exa­menul la o diferență foarte mică de contra­candidata ei, Dana Calotă. În aceste condiții, din februarie 2017, Dana Calotă va conduce fostul liceu Pedagogic. Despre Claudia Bîrzan Nițulescu, numai cuvinte de bine. A reușit ca, într-un timp foarte scurt, să îmbunătățească activitatea unității școlare. Au avut loc simulări în caz de calamități, au fost aduse dulăpioare pentru fiecare elev din clasele I-IV, iar despre deschiderea anului școlar nu mai vorbim. Jos pălăria!

Anicuța Popescu și problemele cu tehnologia

Ziua de 10 octombrie a fost una cu ghinion pentru directorul Școlii Gimnaziale Mădulari, comuna Cernișoara. Anicuța Popescu a avut probleme în deschiderea materialului cu prezentarea planului de organizare a activității unității școlare, fapt pentru care nu a mai intrat în examen. Contactată, directoarea Anicuța Popescu ne-a precizat că urmează să se prezinte la următoarea etapă a concursului, cea din martie 2017. Menționăm că Anicuța Popescu a obținut un punctaj foarte bun la prima probă, cea scrisă.