Deputatul Mazilu o chestionează pe ministrul Câmpeanu pe seama majorării alocaţiei de stat pentru copii


Zilele trecute, deputatul vâlcean Dan Mazilu s-a adresat Marianei Câmpeanu – ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice cu privire la majorarea alocației de stat pentru copii. „An de an, România se bucură de o largă apreciere și recunoaștere la nivel internațional grație elevilor și studenților care câștigă premii și medalii la cele mai importante olimpiade de pe întreg mapamondul. Toți acești copii ne demonstrează mereu că cea mai remarcabilă resursă a României o găsim în școlile, dar și în casele noastre, iar cu acest lucru trebuie să ne mândrim. Din păcate, situația economică mondială, precum și cea din țară favorizează, din ce în ce mai mult, abandonul școlar. Alocația de 42 de lei, acordată pentru un copil nu a mai fost majorată din 2008, iar această sumă este insignifiantă chiar și pentru întreținerea unei pisici timp de o lună de zile, să nu mai vorbim de cea a unui minor. În România, alocaţia de stat pentru copii are cea mai mică valoare, fiind stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă care nu a mai fost reactualizat din 2008. În schimb, în unele state din Uniunea Europeană, cuantumul alocaţiei se stabileşte în funcţie de venitul mediu lunar din dorinţa statelor de a oferi susţinere familiilor. Potrivit ultimelor statistici realizate la nivel european, alocaţia pe care o primesc copiii din România este de 15 ori mai mică decât cea pe care o primesc cei din statele spaţiului comunitar. Mai mult, România este printre ultimele trei state din Uniunea Europeană care oferă, prin alocaţii, o sumă fixă pe copil. În ţările dezvoltate, alocaţia reprezintă între 8 şi 15 la sută din salariul mediu lunar al unui părinte. Demersul pe care îl fac vine, în special, în sprijinul categoriilor sociale defavorizate, însă majorarea acestei sume alocate, ar putea să ajute și la creșterea sporului natural deficitar de peste două decenii în România. Drept urmare, vă rog să-mi precizați data la care se va face actualizarea indicatorul social de referinţă în cursul anului curent, conform legii, pentru creșterea sumei acordate de stat pentru copii. De asemenea, vă rog să mă informați dacă ați identificat sursele bugetare cu care veți acoperi majorările diferențiate pentru alocații, în varianta pe care ați anunțat-o încă din noiembrie 2013, oferită de perspectiva modificării Constituției”, se arată în interpelarea lui Mazilu.