Decizia Federației de Handbal trimite titlul de campioană la București!


Data de 4 mai 2020 poate fi cea în care s-a decis numele campioanei de handbal feminin a României din sezonul 2019/2020. Și asta nu pentru că s-ar fi disputat vreun meci. În urma unei ședințe desfășurată online, Federația Română de Handbal a stabilit, prin vot, ca meciurile de handbal să fie reluate la mijlocul lunii iunie, dar într-un format foarte redus față de ceea ce ar fi trebuit în mod normal să se mai dispute din acest sezon. De altfel, în campionatul feminin se va mai juca un singur meci! Iar acesta este tocmai cel care va decide titlul de campioană, deși nu oferă posibilitatea celor de la SCM Râmnicu Vâlcea (echipa deținătoare a trofeului) să își apere titlul cucerit anul trecut. Concret, dacă epidemia de Coronavirus nu mai provoacă vreo surpriză, pe 24 iunie, AHCM Slobozia și CSM București urmează să întâlnească în singurul meci care se va mai disputa din actuala ediție a Ligii Florilor de handbal feminin.
SCM Râmnicu Vâlcea se află deocamdată pe primul loc în clasamentul întrecerii feminine românești. Echipa noastră are 43 de puncte din 18 partide disputate (golaveraj +83), aflându-se la egalitate de puncte cu marea rivală CSM București, care însă are un golaveraj inferior grupării râmnicene (+81 mai exact). Însă, partida pe care bucureștencele o vor disputa la Slobozia (restanță din 23 februarie) le va aduce efectiv titlul în buzunare. Asta pentru că AHCM Slobozia este echipa clastă pe ultimul loc în clasamentul Ligii Florilor, gruparea ialomițeană fiind deja probabil obișnuită cu gândul că va retrograda în liga secundă. Este cât se poate de limpede că CSM București are cel puțin 99% șanse să se impună pe terenul echipei din Slobozia. De altfel, actuala vicecampioană are nevoie doar de un rezultat de egalitate la Slobozia pentru a obține titlul de campioană în aceste circumstanțe total atipice. Iar dacă acest meci se va disputa și nu vor interveni alte modificări, Federația Română de Hadbal ar putea să inscripționeze încă de acum tricourile de campioane cu însemnele echipei din București.

Vâlcea mai are speranțe la un trofeu în finalul acestui sezon

Dacă în privința campionatului situația pare deja lămurită, calculele rămân deschise în Cupa României. SCM Râmnicu Vâlcea este calificată în faza sferturilor de finală, acolo unde ar urma să întâlnească, pe teren propriu, pe Dunărea Brăila. Și CSM București va evolua în faza sferturilor de finală, urmând să întâlnească, pe teren propriu, pe CSM Slatina. Echipele Gloria Buzău și Rapid București sunt calificate în Final Four, acestea reușind să dispute meciurile din sferturile de finală înaintea declanșării epidemiei de Coronavirus.
Dacă vor trece de faza sferturilor de finală, SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București ar putea ajunge să își măsoare forțele în „careul de ași” al Cupei României. Această fază finală a competiției la capătul căreia SCM Râmnicu Vâlcea ar putea să își treacă în palmares un trofeu în sezonul 2019/2020 este programată a se disputa în zilele de 20 și 21 iunie.