De la o farmacie la alta pentru tratamente


• așa au ajuns să alerge bolnavii cronici, pentru a se trata • doar jumătate din farmacii mai eliberează rețete • rectificarea bugetară, soluția salvatoare

Bolnavii cronici își caută cu disperare medicamentele prin farmacii, foarte puține dintre acestea mai eliberând rețete compensate și gratuite. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a terminat deja fondurile alocate acestui an punctelor farmaceutice, fapt pentru care cei incluși în programele naționale trebuie să se descurce; să facă drumuri de la o farmacie la alta pentru a-și procura tratamentele. Grav este faptul că, în cazul în care pacienții nu reușesc să-și procure medicamentele în sistem compensat/gratuit, nu pot scoate nici bani din buzunare pentru a și le cumpăra din farmacii, costurile fiind foarte ridicate, mulși fiind deciși să renunțe la ele, în ciuda riscurilor la care se expun. CAS Vâlcea a reușit să achite sumele către farmacii abia pentru luna octombrie 2010. Totodată, managerul instituției, Rodica Mărginean, a solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate o rectificare bugetară. Deși situația, în prezent, este grea, președintele Colegiului Farmaciștilor Vâlcea, Samoil Vîlcu, crede că situația se va îmbunătăți: „Cam jumătate din farmacii mai eliberează rețete compensate/gratuite. Am purtat discuții și cu premierul țării despre epuizarea fondurilor pentru medicamente și cred că situația se va schimba în bine. Deocamdată, cred că putem stăpâni situația și scăpăm și luna aceasta. Din august, dacă vom avea rectificare bugetară, vom intra pe făgaș normal”. Menționăm că, lunar, pentru tratamentele bolnavilor de cancer, TBC, diabet și SIDA se cheltuiesc 7,6 milioane lei.