De la extaz la agonie: scade numărul contractelor de muncă


Când speram că piaţa muncii vâlcene îşi revine, se constată că tot mai mulţi angajatori renunţă la salariaţi. În urmă cu doar zece zile vorbeam de faptul că numărul contractelor de muncă a crescut cu 5.000, iar, în prezent, ins­pectorii muncii vâlceni au observat că de fapt numărul lor a scăzut cu 700. Şi asta, repet, după numai zece zile. Astfel, de la 82.400 de contracte de muncă active s-a ajuns, într-o săptămână, la 81.700. Acesta reprezintă un semnal de alarmă pentru conducerea ITM Vâlcea, inspectorul şef Ion Nicolaescu oferind ca explicaţie fie faptul că angajatorii renunţă la muncitori din motive financiare, fie îi forţează să presteze munca la negru.