„De ce se întârzie cu proiectele? Sunt prea puțini muncitori”


• susține președintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat

Șeful județului a găsit răspunsul în ceea ce privește întârzierile existente în derularea investițiilor din județ. În opinia președintelui CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat, firmele ce se ocupă de derularea investițiilor au prea puțini muncitori: „Bani sunt, dar firmele ce se ocupă de lucrări nu au suficienți muncitori. Lucrul acesta este valabil și pentru alte județe. De exemplu, «Mirajul Oltului» merge greoi pentru că numărul zilnic de muncitori nu depășește cifra 20. Ca lucrurile să se miște mai repede ar fi nevoie de un număr dublu de muncitori. La Spitalul Județean, iarăși, avem nevoie de suplimentarea forței de muncă. Am făcut adrese în acest sens. Constructorii încep să găsească motive să depășească anul 2015, în ceea ce privește finalizarea lucrărilor, ceea ce ne dezavantajează”.
Menționăm că, în cazul în care firmele nu se vor încadra în termenul final al lucrărilor, acestea vor plăti penalități, dar și Consiliul Județean va scoate din vistierie bani.