Daruri pentru familii sărace din Zătreni


Miercuri, 29 august, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, la Parohia Văleni, comuna Zătreni, din Protopopiatul Horezu, s-au desfășurat noi activități social-filantropice. Părintele Vasile Marius Tomescu a oferit alimente unor familii sărace.
„Sărăcia marginalizează de foarte multe ori anumite familii chiar dacă acestea se află în mijlocul comunității. Lipsa unor bunuri materiale nu trebuie să conducă la însingurare și înstrăinarea de Dumnezeu. Din faptele mele, îți voi arăta credința mea (Iacov II,18), este cuvântul duhovnicesc pe care îl oferim acestor familii, nădăjduind că, împreună, vom trece de anumite perioade dificile”, a subliniat părintele.