Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 septembrie 2020

Daniel Ionescu şi „Mizgril”


Prin intermediul internetului am aflat despre „mizgril”, care însemnă câte „ceva din toate”. „Prima dată când am întâlnit termenul de «Mizgril» – în meniul unui restaurant din Braşov – am avut nevoie de serviciile de «traducere» ale unui ospătar. Care mi-a explicat, foarte competent, că e un fel de amestec de fripturi şi alte preparate la grătar: adică şi pui, şi porc, şi un cârnăcior, şi doi mici, şi nişte ficat… pe toate gusturile, altfel spus. Cu un «mizgril» nu ai cum să dai greş: imposibil să nu-ţi placă ceva din ce ai în farfurie. Ceva mai târziu, am descoperit şi de unde vine termenul: de la «mixed grill»-ul din limba engleză, ceea ce mi-a produs o oarecare dezamăgire (cred că mă aşteptam ca sonoritatea acestei poziţii din meniu să fie de sorginte ceva mai exotică). Acest blog este un astfel de «mizgril»: adică, dintre toate de pe-aici, poate cuiva îi va plăcea ceva. Iar dacă nu… sunt destule alte restaurante prin oraş”, explică Daniel Ionescu.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului „îşi face de cap” în timpul liber pe un astfel de blog. Pentru curioşi, adresa este: mizgril.blogspot.ro. Iar pentru invidioşi, Daniel Ionescu este mai tare decât 59% dintre bloggeri!

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate