Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

4 august 2020

Dacă trece de Dunărea Brăila, adversar facil pentru SCM în semifinalele Cupei României


În urma tragerilor la sorți organizate la sediul Federației Române de Handbal, sorții au decis ca pentru trofeu să se lupte, în prima semifinală, Rapid București și câștigătoarea dintre campioana SCM Râmnicu Vâlcea și HC Dunărea Brăila, iar în cealaltă semifinală Gloria Buzău contra învingătoarei dintre CSM București (echipa deținătoare a trofeului din sezonul precedent) și CSM Slatina.
„Datorită situației în care ne aflăm, toate echipele au șanse egale în acest moment, pentru că e greu de câștigat forma sportivă după o pauză atât de mare. Cupa este o competiție a surprizelor și au existat în toate fazele din acest sezon surprize. Mă aștept să fie și în continuare. Cupa României, ca și competiție, este spectaculoasă. Până în acest moment nici o echipă nu a transmis, oficial, că este dornică să organizeze Final Four-ul. Noi, ca federație, suntem pregătiți să organizăm competiția, dar nu am stabilit un loc de desfășurare. Așteptăm întâi punctul de vedere al echipelor”, a declarat Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.

 

Cristina Vărzaru: „Tuturor ne e dor de handbal”

 

Cristina Vărzaru, secretarul general al Federației Române de Handbal, a fost cea care a coordonat tragerea la sorți desfășurată online. Reprezentanții cluburilor au avut posibilitatea de a urmări procedura de la distanță, din fața laptopurilor.
„Este o situație aparte, pe care nu și-o dorește nimeni. Dar nu avem ce face, trebuie să ne adaptăm. Vom avea parte de meciuri interesante, surprize au fost și este posibil să mai fie pentru că echipele pun mare preț pe competiție. Asta chiar dacă anul acesta cupa nu mai oferă câștigătoarei un loc în cupele europene. Echipele care participă la Final Four își pot exprima dorința de a organiza competiția în termen de o săptămână de la tragerea la sorți. Dacă vor fi mai multe doritoare, vom trage la sorți dreptul de organizare. Dacă nu, Federația va organiza totul. Sperăm să desfășurăm competiția în luna august. Tuturor ne e dor de handbal. Indiferent de ceea ce se va întâmpla în jur, ne dorim să ne desfășurăm viața în mod normal, adaptat la situație și la lucrurile pe care le trăim”, au fost cuvintele Cristinei Vărzaru.

 

Meciurile se reiau pe 20 august

 

Federația a anunțat și programul meciurilor, în cazul în care lucrurile nu se vor precipita din cauza pandemiei de Coronavirus și nu vor fi alte restricții. Astfel, sferturile restante din Cupa României FAN Courier se vor juca pe 20 august, urmând ca Final Four-ul să aibă loc pe 22 și 23 august. În competiția masculină, Final Four-ului Cupei României FAN Courier are loc pe 15-16 august.

 

Partidele restante din sferturi

 

SCM Râmnicu Vâlcea – HC Dunărea Brăila
CSM București – CSM Slatina

 

Semifinalele Cupei României FAN Courier

 

Rapid București – SCM Râmnicu Vâlcea / HC Dunărea Brăila
SCM Gloria Buzău – CSM București / CSM Slatina
Sursă text și foto: SPORTSNET GROUP

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Handbal