Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 ianuarie 2020

Dacă la țară sfârâiau grătarele sau se sărbătorea hramul unei biserici, la oraș, vâlcenii s-au mobilizat către vot


41% a fost prezența la vot, pe 11 de­cembrie, în județul Vâlcea. Practic, s-au mobilizat către secțiile de votare 137.218 alegători din cei 335.665 cu drept de-a pune ștampila. Au fost amenajate, la nivelul județului, 430 de secții de votare. Este pentru prima dată când cetățenii din mediul urban i-au depășit ca număr de votanți prezenți la urne pe cei din mediul rural. În Râmnicu Vâlcea, după închiderea urnelor, votaseră 38,72% din cetățeni, adică 38.471, în timp ce-n următoarele orașe situația stă astfel: 37,46% prezența în Călimănești, 45,5% în Horezu, 45,05% în Băile Olănești, 42% în Ocnele Mari, 36% în Drăgășani, 50% în Băile Govora și 40% la Brezoi. Cele mai mari prezențe la vot, în Râmnic, s-au înregistrat la secțiile de votare de la: Colegiul de Silvicultură și Protecția Mediului – 63%, Colegiul Lahovari și SC Piețe Prest cu câte 49%, Școala „Take Ionescu” – 48%, Liceul Tehnologic „Căpitan Nicolae Pleșoianu” – 47%, Școala I.Gh. Duca – 41%, Colegiul Energetic și Liceul Henri Coandă – tot 41%, GPP Nord 2 – 30%, Liceul Sanitar – 39%.
Au fost localități din mediul rural unde, deși încă se mai spera la un număr mare de votanți prezenți în secții după orele după-amiezii, n-a fost să fie. De exemplu, în comuna Câineni, în cele patru secții de votare, situația a stat așa: 171 de prezenți din cei 505 la secția de la Școala Primară din Câinenii Mici, 200 din 604 alegători la secția de la Școala Gimnazială Câinenii Mari, 251 din 607 la GPN Greblești și 78 din 173 la secția amenajată la Căminul Cultural Robești. Contactat, primarul Ion Nicolae, spera că poate, după orele după-amiezii, lumea să se mobilizeze către urne. Prea puțini și-au mai îndreptat pașii spre vot.
Mulți dintre edilii contactați ne-au precizat că-n ogradele unor localnici fie se face pomana porcului, fie sfârâie grătarele, în timp ce-n alte zone a fost sărbătorit hramul vreunei biserici.

640 de vâlceni au solicitat urna mobilă

Un număr destul de mare de vâlceni au solicitat urna mobilă pentru a-și exprima votul. Surpriza vine din Orlești, unde urna mobilă a fost folosită de către 63 de localnici. Potrivit declarației edilului Constantin Cârstina, într-adevăr, este vorba despre cetățeni amărâți, oameni țintuiți la pat, care, cu toate aceste probleme, au solicitat urna mbilă pentru a vota. Sunt 37 de cetățeni arondați secției de la Căminul Cultural (nr. 315) și 26 celei de la Grădinița Silea (nr. 316). În comuna Mihăești, urna mobilă a ajuns la 54 de persoane, lucru îndreptățit având în vedere și existența unui spital pe teritoriul localității. În Râmnic, peste 200 de cetățeni au apelat la urna mobilă, mulți tot așa, spitalizați.

Etichete: , ,

Alte articole de la Politică și Administrație