CSM cere astăzi insolvența?!?


Viitorul-CSM

Vești rele pentru iubitorii fotbalului din județul nostru. Aflată într-o situație financiară foarte dificilă, cu datorii de peste jumătate de milion de euro, conducerea Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea se vede nevoită să solicite insolvența. Din sursele noastre, am aflat că acest lucru se va întâmpla chiar astăzi. Momentul pică într-un context tare nepotrivit, cu numai o zi înaintea meciului din șaisprezecimile Cupei României și la două zile după înfrângerea de la Reșița. Chiar dacă antrenorii și conducerea clubului au anunțat că jucătorii vor rămâne focusați pe activitățile sportive din teren, ne este greu să credem că ei nu au aflat sau că nu vor fi afectați de aceste probleme din interiorul clubului.