CSM a debutat cu două victorii


• în primele amicale ale anului, municipalii s-au impus cu 2-1 şi 3-1 în faţa echipelor argeşene SCM Piteşti, respectiv Atletic Bradu

Miercurea trecută, pe terenul sintetic al Complexului Sportiv „Nicolae Dobrin”, SCM Piteşti şi CSM Râmnicu Vâlcea s-au întâlnit cu prilejul unui meci amical, acest joc fiind primul susţinut de municipali în 2015. Chiar dacă a fost un simplu test de verificare, disputa s-a dovedit destul de spectaculoasă, jucătorii ambelor formaţii dând dovadă de multă determinare. CSM a controlat derularea „ostilităţilor”, adversara din Liga a III-a făcând cu greu faţă asalturilor vâlcenilor. Adrian Codin a deschis scorul în minutul 30, acesta fiind de altfel şi singurul gol al primei reprize. După revenirea de la vestiare, gazdele s-au dovedit mai periculoase şi au reuşit să restabilească egalitatea la mijlocul reprizei secunde. Victoria a revenit însă echipei care a muncit mai intens şi care a arătat mai mult pe teren. Şi mai îmbucurător pentru antrenorul Alexandru Pelici este faptul că tocmai un junior a fost cel care a adus succesul municipalilor în primul amical. Este vorba despre Darius Preda, care a marcat cu un şut în forţă după o deviere a vârfului Bogdan Geantă. Ar mai fi de amintit faptul că antrenorul echipei noastre a rulat tot lotul în jocul de la Piteşti. „În această perioadă nu urmărim neapărat rezultatele din meciurile amicale, dar este bine pentru moralul băieţilor că am învins. A fost o mişcare bună şi un test util având în vedere stadiul de pregătire în care ne aflăm. Trebuie să creştem de la meci la meci şi să fim în vârf de formă la reluarea campiona­tului”, a declarat, după meci, antrenorul Alexandru Pelici.
Ulterior, în ziua de vineri, jucătorii de la CS Municipal au susţinut cel de-al doilea meci amical pe terenul unei alte formaţii argeşene care activează în cel de-al treilea eşalon. Duelul cu Atletic Bradu s-a dovedit mai la îndemâna fotbaliştilor noştri, elevii lui Pelici reuşind să se impună cu destulă lejeritate. Primul gol al întâlnirii de vineri a aparţinut jucătorului venit în această iarnă la echipa noastră, Dorian Eremia. El a punctat cu capul, din interiorul careului mare, în urma unei lovituri de la colţul terenului. Cu puţin timp înainte de intrarea la „cabine”, un alt jucător ajuns în pauza de iarnă la Vâlcea a majorat avantajul municipalilor. Andrei Neagoe a marcat un gol foarte frumos, punctând cu ajutorul unui balon expediat în forţă, de la peste 25 de metri distanţă de poarta adversă. În preajma minutului 60, gazdele au redus din handicap, însă, nu peste mult timp, un alt jucător vâlcean, Ovidiu Popescu, a stabilit scorul final cu un şut plasat din afara careului mare. Acesta a fost de altfel şi ultimul gol al întâlnirii, CSM obţinând cea de-a doua victorie din tot atâtea posibile în primele meciuri de verificare din 2015.

Alte cinci amicale până la reluarea campionatului

În funcţie de condiţiile meteo şi de starea terenurilor, elevii antrenorului Pelici vor susţine alte cinci meciuri de verificare până la reluarea campionatului. Pe scurt, programul echipei noastre în săptămânile viitoare este următorul: 4 februarie – FC Olt Slatina, 7 februarie – Pandurii II Târgu Jiu, 11 februarie – FC Olt Slatina, 14 februarie – Minerul Motru, 21 februarie – SCM Piteşti. Primul meci oficial al municipalilor din 2015 este programat pe 28 februarie. Atunci, vâlcenii vor da piept pe propriul teren cu sătmărenii de la Olimpia.