Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 septembrie 2021

CONVOCARE EXTRAORDINARĂ pentru aleșii râmnicenilor


Aleșii râmnicenilor din Consiliul Local sunt convocați pentru o ședință extraordinară (prima din această lună) după numai câteva zile trecute din august. Astfel, miercuri, pe 4 august, cu începere de la ora 11.00, consilierii locali vor fi prezenți la deja prima ședință extraordinară a acestei luni (în iulie, Consiliul Local al Râmnicului s-a întrunit de două ori în ședință extraordinară).
Întâlnirea se va desfășura, așa cum se obișnuiește de aproape un an și jumătate, de la instituirea restricțiilor pentru evitarea răspândirii Coronavirusului, în Sala «Lahovari» a Filarmonicii „Ion Dumitrescu”. Ședința are două puncte pe ordinea de zi și se va desfășura avându-se în vedere măsurile necesare pentru prevenirea răspândirii coronavirusului. Pentru asigurarea caracterului public al ședinței, conducerea filarmonicii râmnicene va dispune măsurile tehnice necesare transmiterii on-line a acesteia. Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local. Acestea vor fi programate la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședințe a primăriei.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare de miercuri

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea Profilului consiliului de administrație al societății PIEȚE PREST S.A, a Profilului candidatului pentru poziția de membru în consiliul de administrație al societății PIEȚE PREST S.A. și a Matricei profilului consiliului de administrație al societății PIEȚE PREST S.A.
2.Proiect de hotărâre privind aprobarea Profilului consiliului de administrație al societății ETA S.A., a Profilului candidatului pentru poziția de membru în consiliul de administrație al societății ETA S.A. și a Matricei profilului consiliului de administrație al societății ETA S.A.
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate