Conferințele BookLand se întorc la Vâlcea


• activitățile se vor desfășura la Filarmonica „Ion Dumitrescu”
Aflate la ediția cu numărul cinci, conferințele BookLand Evolution continuă să promoveze importanța educației și să încurajeze performanța. „Zeci de mii de tineri din 23 de orașe ni s-au alăturat an de an, au interacționat cu peste 2.000 de speakeri și au făcut primul pas măreț înspre cariera care li se potrivește”, au transmis organizatorii acestei acțiuni prin intermediul unui comunicat de presă.
Acțiunile din județul nostru vor demara marți, 2 octombrie, și se vor încheia joi, 4 octombrie. În fiecare zi, în intervalul orar 14.00 – 16.00, pe scena filarmonicii râmnicene vor urca personalități din mediul local pregătite să răspundă, așa cum se vor pricepe mai bine, la întrebările care le vor fi adresate. Cei nouă invitați sunt următorii: Livia Georgescu, Florin Epure, Bobiță Cătușanu, Camelia Constantin, Mihaela Balcan, Vasile Enescu, Adelina Florescu, Alina Diță și Bogdan Marinescu. Moderatorul ediției de anul acesta va fi Sebastian Badea.

Diplome și premii pentru participanți

Așa după cum cunoscătorii acestui fenomen cultural s-au obișnuit deja, prezența persoanelor interesate la desfășurarea activităților va fi permisă în mod gratuit. Elevii prezenți vor primi diplome de participare, ia profesorii însoțitori adeverințe. Ca un extrabonus din partea organizatorilor, instituția de învățământ care, pe 4 octombrie, va fi reprezentată prin cel mai mare număr de participanți va primi un loc gratuit într-una dintre Taberele Coolturale BookLand.