Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

6 august 2020

Comunicat de presă SCM Râmnicu Vâlcea: Domnule Pârvulescu, vă faceți de rușine!


Pentru început ar trebui să aveți respect pentru meseria dumneavoastră și să nu vă aventurați în afirmații care nu vă fac cinste. Am încercat să vă considerăm un profesionist, dar se pare că ne-am înșelat. Nu lansați în spațiul public afirmații, dacă nu stăpâniți noțiuni elementare în legătură cu domeniul dumneavoastră de activitate, noțiuni pe care un profesionist, așa cum vă considerați dumneavoastră, ar trebui să le cunoască foarte bine. Deveniți ridicol când afirmați că Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea este „O INDUSTRIE DE SPĂLAT BANI”. Dați dovadă de rea-intenție și sperați că afirmațiile făcute vor fi crezute de locuitorii Municipiului. Acest atac frecvent, nefondat și neadevărat, făcut la adresa clubului nostru nu face altceva decât să arate neprofesionalismul dumneavoastră. Înțelegem că v-ați început campania electorală și sperați ca prin denigrare și acuze să mai câștigați câteva voturi, dar acest lucru nu vă face cinste. Vă reamintim că SCM Rm. Vâlcea este o STRUCTURĂ PUBLICĂ înființată printr-o Hotărâre de Consiliu Local și este foarte grav ca un om cu meseria dumneavoastră să afirme că am putea desfășura acțiuni de spălare de bani.
Spălarea de bani reprezintă, potrivit Legii 129/2019, modul prin care infractorii încearcă să ascundă originea și posesia reală a veniturilor provenind din activități criminale. Prin procesul de spălare de bani se dă o aparență de legalitate unor profituri obținute ilegal de către infractori, care, fără a fi compromiși beneficiază ulterior de sumele obținute. În categoria activităților ilegale intră banii proveniți din activități de producție, distribuție și consum de droguri, traficul de arme, traficul de carne vie, corupția, șantajul, falsificarea de monede sau alte valori, contrabandă etc.
Acest proces de spălare a banilor se desfășoară în trei etape:
1) Mișcarea fondurilor obținute în mod direct din infracțiuni
2) Ascunderea urmelor banilor pentru a se evita orice tip de investigație
3) Disponibilizarea banilor pentru infractor ascunzându-se originea ocupațională și geografică a fondurilor.
Din definiția legală, reiese că subiectul activ al acestor infracțiuni nu poate fi o entitate publică.
Analizând afirmația domnului Pârvulescu și legea care reglementează spălarea de bani, rezultă ca afirmațiile sunt nefondate, iar domnul în cauză nu stăpânește aceste noțiuni elementare.
Drept urmare, domnule Pârvulescu, ne dorim ca pe viitor să vă documentați foarte bine, înainte de a aduce acuzații atât de grave conducerii clubului.
Acum așteptăm să vedem ce mai visați noaptea și transmiteți ziua! Dacă nu v-a ieșit o dată, poate vă iese a doua oară!
• Conducerea SCM Râmnicu Vâlcea

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Comunicate