COMUNICARE ȘI DIALOG în Parlamentul României


Zilele trecute, deputatul Eugen Neață a prezentat, pe pagina de socializare, a foarte interesantă expunere despre modul în care trebuie să se desfășoare comunicarea în Parlamentul României. Este o expunere destul de complexă, din care cetățenii mai tineri sau mai puțini familiarizați cu modul în care funcționează instituția legiuitoare din țara noastră pot înțelege anumite aspecte despre care citesc și aud în mod curent (prin mass-media), dar pe care poate nu le înțeleg în adevăratul lor sens. De aceea, vă prezentăm integral expunerea pe care reprezentantul vâlcenilor în Camera Deputaților a realizat-o pe marginea acestui subiect, cu focus pe modul în care aleșii românilor trebuie sau ar trebui să dialogheze într-o instituție de asemenea importanță.
„Ceea ce se vede pe mijloacele publice de comunicare nu este tot ceea ce se petrece în Parlamentul României. Misiunea principală a unui parlament este să discute, să dezbată și să dea țării prin vot legi mai drepte și mai utile. Diversitatea politică din parlament, atât de firească într-o democrație, și discursurile înflăcărate de la pupitru, ajunse uneori pe holurile largi ale instituției, dau deseori impresia unor confruntări politice orgolioase, scăpate de sub control, lipsite de conținut pentru interesul public. Ceea ce nu se vede pe mijloacele de comunicare este munca de redactare a unei legi ori a unui amendament, documentarea prealabilă a inițiatorului principal, cel care a identificat subiectul legii, drumul inițiatorului de la o instituție la alta, pentru a înțelege mai bine contextul legislativ și social al inițiativei, consultarea specialiștilor și așa mai departe. Nu se vede apoi dialogul cu colegii de partid, primii care trebuie convinși să susțină introducerea legii pe traseul legislativ. Acesta are loc departe de ochii presei și ai opiniei publice și este unul dintre cele mai interesante pentru că adună semnături și argumente în favoarea inițiativei din partea colegilor de partid”, și-a început Eugen Neață expunerea.

Cum comunicarea și dialogul pot duce la apariția legilor

„Tot în spatele ușilor închise, departe de camerele de luat vederi și de microfoane, are loc și discuția inițiatorului cu membrii celorlalte partide. Fiecare comisie prin care trece pentru aviz o inițiativă legislativă are în componență membrii din toate partidele. Ei gândesc în mod diferit despre necesitatea unei legi pentru că sunt oameni cu convingeri politice diferite și pentru că partidul lor poate avea cu totul altă viziune și alte priorități. Acest tablou nu se vede pe mijloacele de comunicare în masă, dar se petrece minut cu minut în Parlamentul României și în afara lui, acolo unde parlamentarii pot fi contactați direct sau prin mijloace de comunicare la distanță pentru a fi convinși să susțină o inițiativă legislativă. Fără acest mecanism al comunicării permanente cu prietenii și cu adversarii politici, inițiativele legislative s-ar poticni la prima confruntare din comisii, fără nicio șansă de a fi supuse votului final. În interiorul Parlamentului României are loc o comunicare adevărată, permanentă și un dialog bogat și între cei mai mari adversari politici. Obiectivul acestei instituții este acela de a da României o legislație mai simplă și mai eficientă, în pas cu vremurile pe care le trăim și el nu poate fi atins decât prin comunicare permanentă și prin dialog”, a explicat Eugen Neață.