Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

26 septembrie 2020

Colaboratoarea ziarului nostru Lia-Maria Andreiță – prezentă cu o expoziție la Oltenița


Cum am anunțat în repetate rânduri, „Curierul de Vâlcea” are colaboratori de seamă atât din România, cât și din afara granițelor țării. Între aceștia se numără și Lia-Maria Andreiță, diplomat, artist plastic și scriitor, cunoscută publicului vâlcean prin participarea sa la Salonul Național de Literatură și Artă „Rotonda Plopilor Aprinși”.
Recent, ne-a parvenit o știre care ne-a bucurat: în oraşul Olteniţa (judeţul Călăraşi) sărbătorirea celor 166 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale a fost marcată de vernisarea unei expoziţii de tapiserie aparţinând artistei Lia-Maria Andreiţă, cuprinzând lucrări inspirate din opera Poetului Naţional. Evenimentul, organizat de către Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa (director Theodor Zavalaş) şi Primăria Municipiului (primar Petre Ţone), a atras numeroși participanţi, între care – fapt lăudabil pentru organizatori – mulţi elevi din clasele terminale de liceu, însoţiţi de dascălii lor, care au admirat transpunerea în cromatica acestei arte specifice a unor poezii, precum „Ce te legeni, codrule”, „Sara pe deal”, „Lacul”, „Somnoroase păsărele”, „Singurătate”, „Luceafărul” – cărora le-au ţinut companie câteva tapiserii consacrate lui Lucian Blaga („Pietre pentru templul meu”) şi Nichita Stănescu („Tunelul oranj”, „Oase plângând”). Au vorbit despre artistă şi poetul sărbătorit, despre valenţele culturii naţionale: profesoara Endy Dumitra Enache, scriitorul Nicolae Mavrodin, istoricul Paul Amu, preotul – scriitor Nicolae Truşcă, parohul Bisericii din Negoeşti, istoricul Marian Neagu, directorul Muzeului Dunării de Jos. Cele două studiouri locale TV, aparţinând doamnei Laura Suzana şi, respectiv, domnului Dumitru Dragon, au înregistrat şi transmis evenimentul.
Din Vâlcea, le transmitem calde felicitări organizatorilor și artistei expozante pentru reușita acestei manifestări omagiale, adresându-le totodată invitația să poposească și pe meleagurile noastre, întotdeauna forurile culturale de aici fiind cu brațele deschise pentru primirea oaspeților dragi din țară și străinătate, mesageri ai artei contem­porane.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura