Ciontu şi Nuică apără demnitatea naţională


„La Braşov s-a derulat, la jumătatea acestui an, primul congres al Frontului Demnităţii şi Identităţii Naţionale, o nouă formaţiune politică de centru care are ca principale valori promovarea doctrinei populare româneşti și economia socială de piață”, a declarat zilele trecute Ion Nuică. Prezent vineri la Vâlcea, preşedintele fondator al FDIN, Corneliu Ciontu, a spus că formaţiunea a luat ființă ca o cruciadă în favoarea bunului-simț, a apărării demnităţii şi identităţii naţionale, a simplității și decenței în politică. „Clasa politică din România s-a îndepărtat de societatea din mijlocul căreia provine, devenind fie prea agresivă, fie prea indiferentă, fie prea ruptă de probleme de zi cu zi ale cetățenilor. FDIN își propune să coalizeze energiile oamenilor modești, care nu doresc să facă din politică un mijloc de afirmare sau de acces la privilegii, ci un scop vizând binele general”, a declarat Ciontu.