Chiar și fără nouă jucătoare, VÂLCEA a luptat eroic în fața SLATINEI!


Joi, 29 octombrie, cu începere de la ora 11.00, SCM Râmnicu Vâlcea a susținut primul meci în cadrul turneului de la Sfântu Gheorghe. Cum se cunoaște, zilele acestea (până marți, 3 noiembrie, inclusiv), Federația Română de Handbal a programat, la Sfântu Gheorghe, meciurile din cadrul etapelor 2-5 ale Ligii Florilor de handbal feminin. Deși a făcut deplasarea la acest turneu cu mai puțin de jumătate dintre componentele obișnuite ale lotului râmnicean (apelându-se și la câteva jucătoare de la Centrul Național de Excelență de la Colegiul Energetic), trupa pregătită de antrenorul Florentin Pera a reușit un meci foarte bun în fața grupării CSM Slatina.
Fără nouă handbaliste care sunt infectate cu Coronavirus și cu un lot mai mult decât improvizat, SCM Râmnicu Vâlcea s-a bătut de la egal la egal cu adversara în care aproape toate jucătoarele au fost apte de joc. În plus, echipa noastră s-a aflat în avantaj pe tabela de marcaj pe aproape întreaga durată de joc. În doar câteva rânduri Slatina a reușit să fie la egalitate cu echipa noastră (9-9 în minutul 20) și chiar, pentru puțin timp, să conducă. La pauză, SCM Râmnicu Vâlcea a avut un singur gol avantaj (scor 14-13).
În repriza a doua, efortul și-a pus amprenta asupra jucătoarelor lui Florentin Pera, slătinencele reușind să revină în preajma minutelor 35-40, dar și în apropierea minutului 50. Spre deosebire de alte jocuri, în care Vâlcea ceda inițiativa în ultimele 10-15 minute ale întâlnirii, de această dată a fost exact invers. Echipa noastră a fost cea care a dominat ultimele zece minute de joc, reușind să își asigure o victorie la numai trei goluri (scor final 28-25), dar extrem de importantă date fiind condițiile de joc! În pofida «gurilor rele» care o dădeau deja învinsă în fața Slatinei, trupa pregătită de antrenorul Florentin Pera a obținut un succes mai mult decât meritoriu în fața incomodei echipe din județul Olt. Acest rezultat și, mai ales, cele trei puncte pe care și le-a trecut în cont (coroborate și cu cele trei obținute după victoria din prima etapă cu SCM Craiova) fac ca Vâlcea să aibă punctaj maxim după primele două runde ale noului sezon din Liga Florilor și să se mențină la vârful clasamentului!

Programul echipei noastre în etapele 3-5

Etapa a III-a – vineri, 30 octombrie (ora 16.30)
Crișul Chișineu Criș – SCM Râmnicu Vâlcea

Etapa a IV-a – duminică, 1 noiembrie (ora 11.00)
SCM Râmnicu Vâlcea – Minaur Baia Mare

Etapa a V-a – marți, 3 noiembrie (ora 11.00)
Dacia Mioveni – SCM Râmnicu Vâlcea
Sursă foto: Arhivă