CEZ Vânzare

CEZ Vânzare a demarat o campanie de informare pentru ECONOMII LUNARE LA FACTURILE DE UTILITĂȚI


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții companiei CEZ Vânzare au anunțat debutul campaniei intitulată «Energiada». De la bun început trebuie spus că în această campanie s-au alăturat cinci persoane publice care excelează în ariile lor de activitate, dar și în energie. Primele sfaturi și idei de economii pot fi aflate din primul episod Energiada, alături de CEZ Vânzare și Sebastian Dobrincu, un tânăr antreprenor tech.

Cum pot fi reduse valorile facturilor și ale consumului de resurse?

Campania Olimpiada eficienței energetice «Energiada» răspunde acestor întrebări și face parte din proiectul european Social Watt. Aceasta își propune să provoace clienții CEZ Vânzare și publicul larg să atingă performanțe în energie. CEZ Vânzare a demarat o serie de acțiuni concrete, menite să contribuie la creșterea gradului de informare a publicului și la adoptarea unui comportament eficient energetic:
• prezentarea a zece măsuri practice de reducere a consumului și, implicit, de reducere a costurilor la facturile de energie și gaze naturale – Manualul de eficiență energetică;
• împărtășirea a cinci povești inspiraționale ale unor români de succes, care au înregistrat performanțe nu doar în domeniul lor de activitate, ci și în energie – Episodul 1 din Energiada;
• oferirea accesului rapid, nelimitat și gratuit la cele mai utile și relevante surse de informare – Portalul de Eficiență;
• sprijinirea clienților prin produse și servicii personalizate, care asigură un consum optim de energie – www.cezinfo.ro
„Promisiunea noastră față de generațiile viitoare rămâne în picioare. CEZ Vânzare își sprijină clienții, dar și publicul larg să atingă performanțe în eficiența energetică, oferindu-le acces la cele mai importante noutăți din lumea energiei. Economiile la facturile de utilități și consumul eficient energetic încep cu pași mici și obiceiuri noi, pe care le regăsiți gratuit pe www.cezinfo.ro și pe canalele noastre de social media”, a declarat Cornelia Szabo, Director Executiv și Președintele Directoratului CEZ Vânzare.

Clienții CEZ Vânzare sunt interesați de eficiența energetică

Economiile la facturile de utilități reprezintă motivul principal pentru care 35% dintre clienții CEZ Vânzare sunt interesați de eficiența energetică. Pe cale de consecință, unul dintre obiectivele campaniei este acela de a face cunoscute tacticile pentru a fi un client CEZ Vânzare eficient energetic, conform unor indicatori de interes identificați în cadrul unei cercetări derulate de CEZ Vânzare în rândul clienților săi. Acești indicatori se prezintă în felul următor:
• 55% dintre clienți înțeleg că eficiența energetică se referă la soluții de reducere a consumului de resurse (de energie, căldură sau apă);
• 23% dintre clienți se consideră foarte informați, în schimb, 40% dintre ei se consideră deloc sau foarte puțin informați cu privire la eficiența energetică;
• 31% dintre clienți declară că au aflat despre inițiativa prin care CEZ Vânzare încurajează un consum responsabil de resurse și susține educația populației în acest sens;
• economiile lunare la factura de energie, gaze sau apă motivează cel mai mult interesul față de soluțiile de eficiență energetică (34,69%);
• becurile și electrocasnicele eficiente energetic sunt cele mai populare măsuri de eficientizare a consumului;
• lipsa de informații, dar și investițiile necesare optimizării consumului (achiziția unui termostat sau a unor electrocasnice cu clasă energetică superioară) sunt principalele bariere în a fi eficient energetic;
• în topul măsurilor de eficiență energetică de adoptat pe viitor își fac loc: scoaterea dispozitivelor din priză atunci când nu sunt utilizate (15,07%), achiziționarea de electrocasnice A++++ (14%), dar și a termostatelor inteligente (9,4%).
Studiul ale cărui rezultate au fost prezentate mai sus a fost realizat în rândul a 600 clienți casnici CEZ Vânzare, în perioada noiembrie – decembrie 2020, de către departamentul de cercetare din cadrul CEZ România. Inițiativa CEZ Vânzare a vizat evaluarea cunoștințelor și interesului clienților față de adoptarea unui comportament eficient energetic.

Despre proiectul european Social Watt

Proiectul Social Watt este finanțat prin Programul de Cercetare și Inovare Horizon 2020 al Uniunii Europene, în baza acordului de grant nr. 845905. Social Watt este un proiect european de eficiență energetică, care are ca scop reducerea sărăciei energetice prin implicarea entităților din domeniul energiei în dezvoltarea unor soluții inovatoare, aplicabile la nivelul comunităților vulnerabile. Proiectul a început în luna septembrie a anului 2019 și are o durată de 36 de luni.
Direcția Comunicare și Marketing a CEZ România