Ceremonie militară de Ziua Veteranilor de Război


Vineri, 27 aprilie, începând cu ora 10.00, la Statuia Independenţei din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă. În cadrul acestei manifestări, se vor depune coroane şi jerbe de flori cu prilejul sărbătorii Zilei Veteranilor de Război. La activitate, sunt invitaţi să participe, alături de militarii din garnizoană, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai organizaţiilor sociale şi culturale din Râmnicu Vâlcea.
Pe 29 aprilie, se sărbătoreşte, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase de depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi expoziţii cu tematică adecvată, activităţi de îngrijire a monumentelor şi a cimitirelor eroilor.
În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, România a înregistrat peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi (circa 92.000 de militari decedaţi). În prezent, mai sunt în viaţă în jur de 15.000 de veterani de război, circa 500 de văduve de război şi aproximativ 86.000 de văduve de veterani de război.
În semn de recunoaştere a meritelor dovedite pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României şi dat fiind că titlul de „veterani de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie 1902, prin HG 1222 din 10 octombrie 2007, ziua de 29 aprilie a fost instituită ca Ziua Veteranilor de Război.