Cei 30 de talanți
Se zice – și, când se zice, se mai și face – că Dumnezeu, observându-i pe români ieșiți din epoca ateismului colhoznic necăjiți, nevoiași și sărăcuți, dar bucuroși de viață, a acceptat sugestia Sfântului Petre („Vezi-i, Doamne, cât de însetați sunt, după urgia pe care Diavolul Roșu a vărsat-o asupra lor atâta amar de vreme!”. Dă-le o șansă, Doamne, să-și revină, întru lauda numele Tău!”) și a oferit (pentru a doua oară!) fiecărui român câte un nou talant („Bine, Petre, fie cum zici, dar ai grijă de ei, că eu mai am și alte treburi”).
Mulți au simțit acest talant-îndemn spre fapte bune, spre curățenie și credință, spre binele semenilor.
Un astfel de talant a primit și Ioan Barbu din Rm. Vâlcea; era și el însetat de viața nouă pe care o întrezărea la orizontul fiecărei zile. Și s-a gândit cum să-l folosească mai bine, mai eficient. Om al cuvântului (iar Domnului îi plac acești oameni, că nu întâmplător făcuse în așa fel ca Sfânta Fecioară să nască pe „Dumnezeu-Cuvântul”), Ioan Barbu s-a gândit că ar fi cel mai potrivit să scrie, împreună cu un grup de prieteni, o carte: o carte de învățătură prin care să-i ajute pe oameni să-și recâștige demnitatea, cinstea, respectul reciproc, facerea de bine, să învețe să se bucure de viață și, dacă se poate, să fie fericiți. Dar o carte zilnică, scrisă în fiecare zi, în care oamenii să găsească zi de zi răspunsuri la întrebările lor, ecouri la faptele lor, mustrări de va fi cazul, laude meritate. Și, așa, s-a născut ziarul „Curierul de Vâlcea”, din primele zile când Ioan Barbu a simțit în suflet talantul lui Dumnezeu, iar alături devotamentul neprecupețit al soției sale, Silvia.
Ioan Barbu și-a încordat puterile – și, astfel, talantul Domnului a sporit zi de zi, an de an, fără întrerupere. La un moment dat, rămânând singur, a simțit că nu poate duce cu bine, mai departe, rodul talantului încredințat. A chemat în ajutor semeni apropiați, iubitori de cuvânt și de oameni. I-a venit alături însuși fiul său, Sorin Alexandru, crescut în frica Domnului și-n dorul de bine. Astăzi, la scrierea ziarului „Curierul de Vâlcea” trudesc, cu dragoste pentru cuvânt și pentru oameni, cei mai atașați camarazi de idee ai veteranului Ioan Barbu: Sorin Alexandru Barbu, Elena Grigorescu, Valentin Mateescu, Alin Emilian Tudoroiu, Marius Ciutacu, Anamaria Constantinescu, Sebastian Iulian Cîrciu, Mădălin-Alexandru Mojoiu, Gabriel Teodorescu – și mulți, mulți colaboratori între care se remarcă Doru Moțoc, Emil Pădurețu, Radu-Gabriel Dobrescu, Radu Alexandrescu.
…Așadar, în acest ianuarie – capăt de An Nou, petrecut sub steaua tutelară a Eminescului (cel mai sfânt truditor român din împărăția cuvântului) ziarul „Curierul de Vâlcea” împlinește 30 de ani – rotunjind în lada sufletului său 30 de talanți de aur, rod de dragoste, credință și faptă al acelui talant dăruit de Dumnezeu, în acea clipă înaltă de privire cu blândețe spre români. Timp în care – recunoaștem cu mâhnire și revoltă – alți semeni au preferat (continuă să prefere) cei 30 de arginți ai Răului, ai trădării, slujind necinstea, lăcomia, furtul aproapelui, vânzarea de țară.
Dar să revenim la ziua înaltă a celor 30 de talanți, pe care ziarul „Curierul de Vâlcea” o împlinește pe 22 ianuarie. Și să urăm, „Curierului” și slujitorilor lui, noi și luminoși talanți, în jertfitoarea lor trudă cu cuvântul, întru binele semenilor.
(București, 19 ianuarie 2020)
• Lia-Maria și Ion ANDREIȚĂ