Sanatate
Săptămâna care tocmai se încheie, cadrele medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță Vâlcea au intervenit în cazul a 824 de urgențe. Potrivit datelor furnizate de către dr. Dan Pădureanu, managerul Ambulanței vâlcene, au predominat: afecțiunile digestive – 121 la număr, afecțiunile cardiace – 46, cele neurologice – 90, respiratorii – 96, vasculare – 60, psihiatrice
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Sub coordonarea managerului Dan Ponoran, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea se derulează campania „Nu antibiotice la-ntâmplare”. Scopul îl reprezintă promovarea utilizării adecvată a antibioticelor prin informarea medicilor, dar și a cetățenilor despre riscul administrării excesive și eronate a acestora. Antibioticele reprezintă un mare progres medical al ultimului secol. În cei 75 de ani de
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Scandalul medicilor falși care activează în spitale private sau de stat a cutremurat, din nou, opinia publică. Prinsă nepregătită, Sorina Pintea – ministrul Sănătății a declarat că unităţile medicale care au greşit în ce priveşte asistenţa medicală acordată populaţiei vor avea autorizaţia de funcţionare suspendată, în cazul celor private, iar dacă aceste falsuri se confirmă
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Prezenţa virusului Pestei Porcine Africane în România a fost semnalată prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare. Potrivit datelor ANSVSA din 8 februarie2019, pesta porcină africană evoluează în prezent în 298 de localităţi din 19 de judeţe, cu un număr de 1.127 de focare (dintre care 18 în exploataţii comerciale), iar în alte
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Săptămâna trecută, comisia specială care se ocupă de reluarea activității medicale în orașul Bălcești a stabilit că poate fi înființată o secţie exterioară a Spitalului Judeţean de Urgență Vâlcea, cu servicii medicale de Recuperare Balneo-Fizio-Terapie, având 40 paturi, un număr de 27 angajaţi și o structură de gardă la domiciliu. „Comisia a transmis către Primăria
Apreciază:
Apreciere Încarc...
18.000 de ouă, aduse din județul Olt, unei societăți comerciale din Vâlcea, au fost scoase de la vânzare, fiind contaminate cu pesticide, respectiv cu Fipronil. Potrivit declarației directorului DSVSA Vâlcea, Gabriel Miclea, sănătatea populației nu a fost pusă în pericol, lotul fiind retras la timp și, mai mult decât atât, insecticidul se afla în cantitate
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Zilele trecute, reprezentanții Consiliului Județean, instituția ce administrează activitatea Spitalului de Pneumoftiziologie „Constantin Anastasatu”, s-au deplasat la Mihăești pentru a urmări proiectele ce vizează unitatea medicală. Este vorba despre refacerea infrastructurii, respectiv refacerea a 3 kilometri de drum, de la intrarea în spital până la pavilionul principal, cale de acces afectată de alunecări de teren.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
74 de seniori sunt, în prezent, găzduiţi la Centrul Rezidenţial pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni, ce funcţionează sub tutela Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, dintre care 44 de femei şi 30 de bărbaţi, cel mai vârstnic dintre aceştia lăudându-se cu vârsta de 98 de ani. În ciuda fragilităţii specifice, epidemia de gripă declarată la nivel naţional
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Continuăm să fim ocoliți de pesta porcină africană, în condițiile în care 19 județe din țară se confruntă cu această problemă. Marți, la întrunirea unei noi întâlniri a reprezentanților Centrului Local de Combatere a Bolilor, s-a discutat despre intensificarea controalelor la nivel de județ, prin târguri, pe drumurile publice, totul ca urmare a apariției în
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Veste bună pentru vâlceni, în special pentru copii! Recoltarea probelor de sânge în vederea examinării la laborator sau efectuarea unor perfuzii vor fi mai puțin dureroase. Reprezentanții Crucea Roșie Vâlcea au adus la Unitatea de Primiri Urgențe Pediatrie din cadrul Spitalului Județean un aparat Accuvein, care depistează venele, ușurând munca cadrelor medicale, luând și din
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Postări vechi››