Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 iulie 2019

PER

PER negociază cu PNL, dar și cu ALDE sau chiar PSD!

Advertisements • conducerea centrală a ecologiștilor caută soluții pentru a intra în Parlament ALDE la nivel național și USB în Capitală au fost, cu siguranță, marile surprize ale alegerilor locale din 5 iunie. „Trase” de nume precum Călin Popescu Tăriceanu, respectiv Nicușor Dan, cele două formațiuni au beneficiat de cele două „locomotive” și au ajuns

În Râmnic se muncește la turație maximă

Advertisements Când Mircia Gutău a precizat că, în mandatul său, se va lucra la turație maximă, n-a fost vorba doar de o expresie aruncată la voia întâmplării. Primarul s-a ținut de cuvânt. În câteva imagini, vă vom arăta cum se muncea zilele trecute, în mai multe zone din Râmnicu Vâlcea. În Parcul Zăvoi, vreo șase

Primăria Râmnicului face precizări importante. Toți cetățenii sunt vizați

Advertisements • intrarea gratuită la ștrandul din Ostroveni va fi liberă de la începutul lunii august Prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea dorește să facă unele precizări foarte importante. Așa cum v-am prezentat la momentul oportun, primarul Mircia Gutău anunța că va propune intrarea liberă la ștrandul din Ostroveni, pentru toate

În atenția domnului primar, Mircia Gutău: Fântână nefuncțională și bancă ruptă la locul de joacă din nord

Advertisements În urmă cu ceva timp, semnalam faptul că două fântâni din nordul Râmnicului zac nefuncționale… Și mai ales pe perioada caniculei. Noi am semnalat (click aici pentru detalii), iar Primăria Râmnicului s-a conformat… (a se vedea aici) Însă, doar parțial. Fântâna din fața Complexului Nord a fost repusă în funcțiune; lucru bun, aducând, de

Gutău se ia de gât cu reprezentanții Romprest

Advertisements • ce le-a cerut edilul șefilor societății care ridică gunoaiele râmnicenilor? Chiar în această dimineață, primarul Mircia Gutău și mai mulți reprezentanți din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea au purtat discuții cu conducerea firmei Romprest Energy, cea care a câștigat contractul pentru salubrizarea orașului. Edilul a solicitat această întâlnire pentru stabilirea unor măsuri punctuale după

E bine sau rău? S-a modificat programul audiențelor la Primăria Râmnicului

Advertisements • Maria, Ninel și Mircia se pun la dispoziția cetățenilor Reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea anunță schimbări importante în ceea ce privește programul de audiențe. Prin intermediul unui comunicat de presă transmis chiar de la primele ore ale acestei dimineți, este făcut publicul noul calendar după care vor fi acordate audiențele în vederea rezolvării solicitărilor

Gutău începe treaba la primărie! Ce vrea să facă edilul?

Advertisements • noul primar și-a propus „să atace” unsprezece obiective În urma ședinței extraordinare care s-a desfășurat, în această dimineață, la Primăria Râmnicu Vâlcea, ecologistul Mircia Gutău a trasat mai multe dispoziții. Noul edil și echipa sa de consilieri și-au propus, pentru perioada următoare, să realizeze unsprece obiective în interesul râmnicenilor. În rândurile următoare vom

Poftiți la marea bălăceală: Gutău dă liber la ștrand!

Advertisements • peste 6.000 de râmniceni s-au răcorit, ieri, în bazinele din sudul orașului În urma ședinței desfășurată astăzi la Primăria Râmnicului, noul edil și consiliul local au inițiat o hotărâre care va fi, cu siguranță, pe placul multor locuitori ai orașului. Aceasta prevede ca accesul tuturor categoriilor de amatori de distracție să se facă

„Să se aplice amenzi posesorilor de patrupede pentru rahații „plantați” de odraslele lor!”

Advertisements • sună cea mai categorică solicitare pe care noul primar al Râmnicului a primit-o în mediul on-line În ultimele două săptămâni, articolele publicate în cotidianul „Curierul de Vâlcea” care făceau la Mircia Gutău au avut un mare impact asupra citi­torilor în mediul on-line. Indiferent că a fost vorba despre judecarea apelului de la Tribunalul

Șeful a venit la Primărie

Advertisements • arhiepiscopul Varsanufie și prefectul Radu Renga îl „ung” chiar acum pe Mircia Gutău rege al râmnicenilor În urmă cu puțin timp, într-o sală de ședințe arhiplină a Primăriei Râmnicului, a început festivitatea de învestire a lui Mircia Gutău în funcția de primar al orașului. Ar fi inutil să vă mai spunem despre întreaga

Gutău a băgat munca în subordonați!

Advertisements • străzile Râmnicului nu mai sunt doar „mângâiate” cu mătura Vestea că Mircia Gutău a fost validat ca primar al Râmnicului de către magistrații Tribunalului Vâlcea pare să fie de bun augur pentru locuitorii municipiului care își doresc mai multă ordine prin oraș. De ce spunem asta? Simplu! Din ceea ce am văzut chiar

Breaking news: S-a stabilit data la care Mircia Gutău va fi instalat în funcția de primar

Advertisements Magistrații Tribunalului Vâlcea au clarificat, miercuri dimineață, problema care a pus pe jar, timp de două săptămâni, întreg mediul politic din județul nostru. Așa cum ați aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, Mircia Gutău a fost validat în funcția de primar al Râmnicului. Totul după ce, cum bine știți, Gutău a trecut

„Gata: intrăm în priză. Am multe obiective de implementat”

Advertisements • a declarat primarul Râmnicului, Mircia Gutău, imediat după validarea candidaturii sale de către magistrații vâlceni Mircia Gutău, alesul râmnicelor pentru următorii patru ani, s-a arătat mulțumit de cum a decurs apelul de validare a candidaturii sale, încântat fiind și de faptul că magistrații au ascultat atenți argumentele celor doi avocați care l-au reprezentat:

Râmnicul are primar! Magistrații au deliberat în cazul lui Mircia Gutău

Advertisements UPDATE: Victoria lui Mircia Gutău și obținerea mandatului de primar (pe care de altfel îl câștigase prin votul râmnicenilor) se datorează și unui cunoscut avocat. Este vorba despre Gheorghe Piperea, cel care l-a reprezentat pe Mircia Gutău în fața magistraților Tribunalului Vâlcea. _________________________________________________________________________ În urmă cu foarte puțin timp, magistrații de la Tribunalul Vâlcea

Începe prima ședință cu cvorum la CJ Vâlcea. Astăzi se alege președintele!

Advertisements UPDATE ora 12.45 S-a încheiat ședința! Reamintim noua conducere a CJ Vâlcea: • Costi Rădulescu (PSD) – președinte • Adrian Bușu (ALDE) – vicepreședinte • Valer Tudor (PER) – vicepreședinte ________________________ UPDATE ora 12.20 Noul președinte, Costi Rădulescu, prezidează ședința. Acum se aleg membrii din comisiile noii structuri a CJ Vâlcea. _________________________ UPDATE ora

Încă o gargară la CJ Vâlcea: ședința de învestire a fost boicotată!

Advertisements • când a fost reprogramată ședința? În această dimineață, la sediul Consiliului Județean Vâlcea a fost programată o nouă ședință de învestire a aleșilor din data de 5 iunie. Așa cum s-a întâmplat și sâmbătă, liberalii au boicotat întrunirea. Au fost prezenți consilierii PSD, ALDE și PER, în număr de 20. Au lipsit liberalii,

A venit motivarea invalidării lui Gutău! Ce secrete ascunde documentul și cum se poate schimba totul???

Advertisements • judecătorii susțin că alesul râmnicenilor ar fi putut candida abia în 2018!!! În urmă cu foarte puțin timp, pe adresele redacțiilor publicațiilor vâlcene a sosit mail-ul mult așteptat de la Judecătoria Râmnicu Vâlcea. Magistrații au trimis motivarea în cazul invalidării mandatului lui Mircia Gutău. Așa cum anticipam, motivarea are la bază neîndeplinirea condiţiei de

Eusebiu Vețeleanu – ales primar interimar al Râmnicului

Advertisements La finalul ședinței de validare a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, organizată astăzi, un grup de consilieri a convocat prima extraordinară a noului „Parlament”. Acesta a avut două puncte pe ordinea de zi: alegerea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari proaspăt votați și numirea unui consilier care să preia atribuțiunile viceprimarului respectiv. În urma

Rămâne Râmnicul fără primar? Ce se întâmplă în cazul Gutău după ședința de astăzi?

Advertisements Majoritatea confortabilă asigurată de coaliția PER – PSD – ALDE a făcut ca prima ședință cu cvorum a noului Consiliu Local Râmnicu Vâlcea să pară cât se poate de calmă. În „bărcuța” lor galbenă, cei patru liberali au stat cuminței, știind că oricum nu ar putea schimba ceva nici dacă s-ar da de trei

Râmnicul are viceprimari noi! Aceștia provin de la un singur partid!

Advertisements • era loc de trădări la prima ședință cu cvorum a noului „Parlament” râmnicean??? În urmă cu puțin timp, în sala de consiliu a Primăriei Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat prima ședință a noilor aleși care a întrunit cvorumul. De altfel, din cei 23 de consilieri aleși, toți au fost prezenți. Coaliția formată ad-hoc de

Articole anterioare › › ‹‹Articole noi