S-A SEMNAT CONTRACTUL pentru una dintre cele mai mari finanțări din județ.
39 de autobuze și microbuze electrice vor lega Râmnicul de stațiunile din jur


Marți, 13 decembrie 2022, primarul Mircia Gutău a semnat, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), un contract de finanțare cu valoarea de 103.458.367,59 lei. Acesta este aferent proiectului intitulat „Extinderea transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea”. Proiectul a fost depus de asocierea dintre municipiul Râmnicu Vâlcea (lider de asociere) și localitățile Bujoreni, Dăești, Călimănești, Vlădești, Băile Olănești, Mihăești, Ocnele Mari și Govora în baza Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 10 — Fondul local.

Vor fi achiziționate 26 de autobuze și 13 microbuze

În cadrul proiectului, urmează să fie achiziționate 26 de autobuze electrice cu lungimea de 10 m și 13 microbuze electrice care, operate de societatea ETA S.A. din subordinea Consiliului municipal al Râmnicului, vor face legătura între reședința de județ și stațiunile turistice din apropiere. Alături de aceste mijloace de transport, prin proiect se vor mai realiza 39 de stații de încărcare lentă precum și 9 stații de încărcare rapidă amplasate pe trasee.
Aceasta una dintre cele mai mari finanțări atrase în județ în ultimii ani. Concretizarea proiectului va crește atractivitatea turistică a municipiului Râmnicu Vâlcea și a stațiunilor din jur, alături de beneficiile aduse mediului înconjurător prin reducerea semnificativă a poluării.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea