Casă nouă pentru progresiști


unpr• liderul județean Dan Mazilu şi liderul local Mircia Gutău au inaugurat vineri noul sediul al UNPR

Filiala Vâlcea a Uniunii Naţionale pentru Progresul României s-a mutat, de vineri, 9 decembrie, în casă nouă. Dan Mazilu – liderul organizaţiei judeţene şi Mircia Gutău – preşedintele Organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea au tăiat panglica inaugurală a noului sediu în prezenţa a sute de membri şi simpati­zanţi. Spre surprinderea multora, evenimentul a fost onorat cu prezenţa de pri­ma­rul Romeo Rădulescu, viceprimarul Eusebiu Veţeţeanu, unpr1subprefectul Ioan Filip, parlamentarii Dorel Jurcan şi Samoil Vâlcu, consilieri municipali şi alţi repre­zentanţi ai Partidului Democrat Liberal. „Vom merge pe principiul pe care deja îl cunoaşteţi, anume să vorbim puţin şi să facem cât mai mult. Aşa cum mă cunoaşteţi, voi face în continuare doar politica cetăţeanului. Inaugurăm as­tăzi unul dintre cele mai frumoase sedii de partid din municipiu. Mă bucur că sun­teţi atât de mulţi aproape de noi”, a spus liderul municipal Gutău la inau­gurarea noului sediu. La rândul său, liderul judeţean Mazilu le-a mulţumit celor prezenţi la eveniment şi le-a spus că au făcut o alegere bună venind alături de UNPR.