Cantina socială, luată cu asalt de nevoiașii Râmnicului


Aproximativ 170 de nevoiași trec pragul, zilnic, Cantinei Sociale din Râmnicu Vâlcea pentru o masă caldă. Pe perioada gerului, la Cantină se înregistraseră și 200 de persoane. 24 dintre beneficiari sunt cei găzduiți, în prezent, în Centrul de Urgență „Ioana”. Pentru mulți dintre râmniceni, aceasta este singura șansă de supraviețuire, mulți trăind din ajutoare sociale, având acasă trei, patru copii. De asemenea, prea puțini sunt cei care preferă să servească masa chiar la Cantină, mulți ducând mâncarea acasă unde sunt așteptați de copii. Pe lângă cele două feluri de mâncare, nevoiașii primesc și o pâine de persoană. Menționăm că, de la 1 ianuarie 2015, alocația de hrană s-a dublat, ajungând la 12 lei/persoană.