Canalizarea din Gușoeni, de-a lungul drumului național


V-am informat, zilele trecute, despre faptul că-n maxim un an de zile va fi semnat contractul de lucrări ce privește introducerea rețelei de apă în comuna Gușoeni. „Am primit asigurări clare că alimentarea cu apă se va face în toată comuna, fiind vorba de o investiție cu valoarea de aproximativ 1,5 milioane de euro. Anul acesta se vor face toate studiile și documentațiile, iar spre sfârșitul anului va fi definitivat proiectul tehnic. Eu zic că-n primăvara anului viitor se va semna contractul de lucrări”, afirmă Nicolae Concioiu (foto), primarul localității.
„În ceea ce privește canalizarea, aceasta va fi de-a lungul DN 67B, pe o lungime de peste patru kilometri. Descărcarea se va face pe lângă pârâul Pesceana, în stația de epurare de la Crețeni. De-acum trebuie să căutăm soluții și pentru satele care nu se află de-a lungul DN67B, adică drumurile spre Gușoianca și Spârleni”, mai spune primarul Concioiu.