Călimăneştiul – vedeta absolută a Galei Economiei Vâlcene


• cele mai importante două trofee ale serii Topului firmelor din judeţ au revenit SC Călimăneşti Căciulata SA şi primăriei conduse de doctorul Florinel Constantinescu

Vineri seara, restaurantul OK Ballroom Cetăţuie a fost gazda din acest an a Topului Firmelor, prilej cu care au fost premiate nu mai puţin de 1.200 de societăţi vâlcene grupate pe domenii distincte de activitate.
Trofeul Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea cuvenit societăţii cu cele mai bune rezultate pe anul 2015, dar şi Trofeul Comunităţilor locale pentru realizări deosebite în administraţie în 2015 au ajuns la Călimăneşti, atât SC Călimăneşti Căciulata SA, cât şi instituţia gestionată de Florinel Constantinescu, fiind omagiate la cel mai înalt nivel de către colegiul CCI Vâlcea.
În premieră, au fost aniversate companiile care au împlinit 25 de ani de la începerea activităţii, evenimentul având drept scop promovarea firmelor şi a economiei, încurajarea spiritului antreprenorial şi conferind spaţiul prielnic unde reprezentanţii firmelor au avut posibilitatea să identifice noi parteneriate şi oportunităţi de afaceri, să realizeze o mai bună cunoaştere şi comunicare cu reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor publice.
Printre puţinii câştigători care au luat cuvântul a fost şi Witold Urbanowski, premiat pentru cei 10 ani de la privatizarea Uzinelor Sodice Govora. În cuvântul său, acesta a subliniat nevoia unui parteneriat durabil, credibil şi reciproc profitabil atât cu CET Govora, dar şi cu exploatarea de calcar de la Bistriţa.