Cadouri și spectacole pentru copiii cu handicap


Pe data de 3 decembrie, chiar de Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabi­li­tăți, la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab”, reprezentanții ONG-ului „Speranța” au organizat un spectacol cu toți copiii cu probleme de sănătate. Peste 100 de familii ce au în grijă copii cu dizabilități au luat parte la evenimentul ce a avut ca motto: „Din suflete de copii pentru copii”. Programul a inclus dansuri moderne realizate de copiii cu handicap, dar și de o trupă de fete din comuna Slătioara. Invitată specială a fost eleva Evelina Dicu. La final, toți copiii au primit cadouri din partea sponsorilor și a organizatorilor.