Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

3 iulie 2020

Bun venit, elevi! Bun venit, an școlar nou!


• peste 90% din unitățile școlare și-au deschis porțile având autorizațiile sanitare
• emoțiile s-au putut observa pe chipurile tuturor: boboci, tineri, cadre didactice și părinți

Astăzi, clopoțelul a sunat începerea noul an școlar 2017-2018, iar emoțiile au fost fruntașe. Atât în rândul bobocilor, dar și al părinților sau, de ce nu, al tinerilor care au ales să-și continue studiile postliceale. La Liceul Sanitar „Antim Ivireanul”, porțile s-au deschis la ora 9.00, ceremonia începerii noului an școlar fiind deschisă cu o slujbă religioasă susținută de părintele Nicolae State Burluși. Directoarea liceului, Paula Fârtățescu, a transmis mesajul ministrului educației, Liviu Pop, urându-le, la rândul său, elevilor un an nou școlar plin de realizări. Printre participanții la deschiderea anului școlar amintim: consilierul local Maria Bobeanu, Lăcrămioara Împărat din partea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, directorii adjuncți ai unității de învățământ și cadrele didactice ale liceului. Fiecare învățător și diriginte și-a preluat, la final, clasa, urmând să fie puse la punct detaliile legate de organizare.

Cu o clasă de demonstrație în minus

Până-n această vară, GPP Nord 1 aparținea de Liceul Sanitar, fapt pentru care elevii de clasa 0 învățau la parterul unității preșcolare. După ce Grădinița menționată a căpătat personalitate juridică, cei de la Sanitar au fost nevoiți să-și preia copiii, iar cum încă nu se intervenise în vreun fel la internat, singura soluție a fost aceea de reamenajare a două săli de demonstrație pentru asistenți medicali. Astfel, în cele două săli de demonstrație a fost adus mobilier pentru elevii de la clasele step by step. Noi sperăm că edilul Mircia Gutău să nu uite și de acest liceu, de unde, an de an, ies asistenți medicali, lăudați de medicii vâlceni.

Clopoțelul a sunat și la liceul nr. 1 la Bac: CNI „Matei Basarab”

Luni dimineața, tot de la ora 9.00, emoțiile au năpădit și curtea Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab”. Deschiderea noului an școlar a fost dată de către directoarea liceului, prof. Daniela Calotă, de către viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Vețeleanu, reprezentanți ai CJ Vâlcea, Adrian Luca, director Casa Corpului Didactic Vâlcea. Menționăm că, la Bacalaureatul din 2017, fostul Liceu Pedagogic s-a clasat pe primul loc în ceea ce privește promovabilitatea.

Prefectul Florian Marin, la „Take Ionescu” și Energetic

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florian Marin, a pășit în curțile Școlii „Take Ionescu” și Colegiului Energetic pentru a le ura bun venit în noul an școlar elevilor. La „Școala cu Ceas”, care a beneficiat recent și de câteva investiții realizate de Primăria Râmnicului, alături de prefect s-au mai aflat edilul Mircia Gutău, inspectorul de management școlar, Adina Dobrete, directoarea Florina Soare.

Directorul Isabella Ioniță și mesajul ministrului Educației

Și curtea Colegiului Național „Alexandru Lahovari” a fost arhiplină: boboci cu părinți, tineri încântați să-și revadă colegii. Deschiderea noului an școlar a demarat cu mesajul ministrului Educației, Liviu Pop, mesaj prezentat de către directoarea colegiului, Isabella Ioniță. La deschidere au mai luat parte: primarul Mircia Gutău, Adina Dobrete, inspector management școlar, reprezentanți ai Prefecturii, ai CJ Vâlcea.
Inspectorul școlar general, Andra Bică, a participat la deschiderea anului școlar la unitățile de învățământ din Drăgășani.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate