Buican vrea să afle prin comunicate de presă cum atribuie CJ Vâlcea banii de asfaltări


Deputatul liberal de Vâlcea, Cristian Buican, a reacționat după ce Consiliul Județean a transmis, zilele trecute, mai multe materiale de presă în care anunța reabilitarea și modernizarea unor drumuri din Vâlcea.
„Dintre drumurile judeţene care se vor reabilita şi moderniza prin fonduri europene, proiecte cu finanţare nerambursabilă sunt «Modernizare DJ 703G, Jiblea – Sălătrucel – Berislăvești – Robaia – Limită Județ Argeș» cu o valoare totală a proiectului de 84.120.609,31 lei, «Modernizare DJ 678 A, DN 64 (Tătărani) – Bratia Vale – Cocoru – Dealu Mare – Predești – Corbii din Vale – Popești – Ginerică – Limită Județ Argeș» în valoare totală a proiectului de 82.832.635,57 lei şi «Modernizare DJ 678, Limită Județ Olt – Drăgoești – Casa Veche – Drăgioiu – Galicea – Bratia – Cremenari – Bercioiu – Ruda – Bârsești – Barza – Budești (DN7)», județul Vâlcea, în valoare totală a proiectului de 151.954.848,76 lei. Corpul hruşciovian de la CJ Vâlcea va folosi bani europeni prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, acest lucru însemnând câteva milioane bune de euro care vor ajunge în conturile unei firme prietene, S.C. Panadria S.R.L. şi S.C. REIMAR CONSTRUCT S.R.L. Ca scurt istoric, la începutul anului 2006, firma Panadria era una de panificație, cu sediul social în Găneasa, însă după ce Vâlcov a câştigat funcţia de primar al municipiului Slatina, iar mai târziu a devenit eminenţa cenuşie a guvernelor PSD, firma și-a schimbat domeniul de activitate și contractele au început să curgă. Chiar dacă oamenii politici din judeţul Olt au fost condamnaţi pentru fapte penale, relația dintre firmă și administrație a mers mai departe, depăşind graniţele judeţului Olt pentru că «prietenul la nevoie se cunoaște». Lucrurile devin şi mai interesante atunci când vine vorba despre milioane de euro care ajung în buzunarele «privilegiaților» prin aşa zisele licitaţii. Avem de-a face cu o piramidă a înţelegerilor, pe de o parte (p)Rădulescu de la Consiliul Judeţean Vâlcea, iar pe de altă parte firmele de casă ale baronilor roşii, totul ca parte integrantă dintr-un angrenaj cu scop financiar. Sumele sunt cu adevărat impresionante, iar firmele de casă vor executa lucrări de invidiat”, a transmis liberalul Cristian Buican prin intermediul unui comunicat de presă.
Deputatul vâlcean a continuat pe tonul acid la adresa conducerii Consiliului Județean Vâlcea: „Până în clipa de faţă, pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea sunt date doar cele două firme care au câştigat licitaţia de execuţie pentru modernizarea DJ 678, despre celelalte două drumuri judeţene nu este anunţat nimic, în condiţiile în care pentru DJ 703G şi DJ 678 A termenele au expirat. În baza Legi 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice, cu trimitere la CAPITOLUL III: «Modalităţi de atribuire», şi Legii 100 din 19 mai 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, SECŢIUNEA 2: «Licitaţia deschisă», SECŢIUNEA 4: «Reguli de publicitate şi transparenţă», este important să cunoaştem firmele concurente, ofertanţii care s-au înscris la licitaţie. Nu este suficient ca corpul hruşciovian să recurgă la soluţia mandatului reprezentativ prin care să-şi justifice acţiunile în numele vâlcenilor, iar banii să ajungă la firmele de casă. Firma S.C. Panadria S.R.L. s-a ocupat în trecut de reabilitarea şi modernizarea DJ 643B DJ 643 – Băbeni Oltețu – Colelia – Pietroasa – Valea Mare – Drăganu – Ciocănari – Zăvoieni – Vârleni – Stănești – Măciuca – Cermegești – Chirigești – Bărbărigeni – Roești (DN 65 C), km 0+000 – 35+555, încasând milioane de euro fără a face o «reabilitare» serioasă şi necesară, ci doar un simulacru de lucrare”.
„Până acum am avut trei drumuri judeţene destinate a fi modernizate prin fonduri europene, dar mai urmează alte patru, numai că acestea sunt anunţate prin PNDL, anume DJ 658 în valoare de 25.634.440,00 lei, DJ 646 B în valoare de 26.619.644,00 lei, DJ 643 B în valoare de 68.017.353,00 lei, şi DJ 677 A în valoare de 66.993.888,00 lei. Nişte sume frumoase la prima vedere, dar să vedem ce ne mai pregăteşte (p)Rădulescu la viitoarele licitaţii. Oare tot prin clasica zicală, «avem voturile vâlcenilor», va recurge corpul hruşciovian ca să-şi justifice acţiunile, iar firmele de casă vor încasa banii? Fac un apel în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public ca pe site-ul Consiliului Judeţean Vâlcea să fie publicat întregul proces al licitaţiilor. Cetăţenii vâlceni au dreptul de a cunoaşte cum sunt cheltuiţi banii!”, a mai declarat deputatul Cristian Buican în finalul comunicatului pe care l-a transmis întregii prese din județul nostru.