Du-te la...
Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

6 decembrie 2019

Buican promite o altfel de politică: „Până acum, lipitorii lor se schimbau cu lipitorii noștri. Guvernul va organiza concursuri corecte și vom trimite acasă amantele!”


Într-o conferință de presă desfășurată vineri, la orele prânzului, deputatul și președintele PNL Vâlcea a făcut câteva declarații surprinzătoare, chiar ușor comice le-am putea numi. Cel mai elocvent exemplu este acela în care parlamentarul vâlcean a făcut aluzie la modul în care căderea unei puteri politice duce la schimbarea oamenilor angajați prin instituții. După cum a lăsat Cristian Buican să se subînțeleagă, până acum, după ce plecau lipitorii de afișe ai vechii puteri (oricare ar fi fost aceasta), prin instituții erau angajați «lipitorii» noii puteri.
De această dată, odată cu instalarea Guvernului Orban, președintele PNL Vâlcea promite schimbarea păguboasei metehne: „Dacă până acum se schimba puterea și lipitorii lor erau înlocuiți cu lipitorii noștri, o să vedeți că Partidul Național Liberal a înțeles că dacă nu se schimbă, ne schimbă ei. Cu certitudine, Guvernul va organiza concursuri corecte! Nu concursuri «corecte» făcute de pesediști, în care candidații lor primeau subiectele și fraierii învățau de înnebuneau, iar după ce luau concursul la proba scrisă erau picați la proba orală. Se va schimba modul în care se vor organiza concursurile. Și dacă unul nu e liberal, dar e bun, va lua concursul! Și noi îl vom felicita chiar dacă este pesedist sau din altă parte. Și mă refer aici la concursurile din toate instituțiile statului”.

Buican spune că liberalii au pus gând rău amantelor și pilelor din instituții

Continuând ideea, președintele PNL Vâlcea a mai declarat: „Dacă nu se va face acest lucru, pe care colegii noștri din Guvern și l-au asumat, sunt convins că guvernarea noastră va fi un eșec. Dar eu am convingerea că vom trimite acasă amantele, pilele, relațiile și pe toți cei care s-au angajat și au ocupat funcții prin astfel de metode și îi vom înlocui cu profesioniști”.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines