Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

15 septembrie 2019

Bregovic se vinde bine la Vâlcea!


Advertisements

După ce mulți ani au fost aproape niște ruine, care nu făceau deloc cinste Râmnicului, Arenele Traian sunt, în sfârșit, aproape gata să se prezinte vâlcenilor și celor care ne vizitează urbea sub o cu totul altă «față»! S-a lucrat destul de mult aici în prima jumătate a anului (chiar dacă ploile de prin lunile de primăvară au fost un impediment major pentru constructori!), iar acum acest edificiu a intrat în stadiul de finisare. Totul va fi pus la punct până pe 7 septembrie, dată la care reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și cei ai Filarmonicii „Ion Dumitrescu” pregătesc o inaugurare cu fast pentru obiectivul care «dorește» să își recâștige faima de altădată. Arenele Traian arată total diferit față de ceea ce știați (mai ales pentru cei care au în minte doar imaginea ruinelor din ultimii 10-20 de ani), clădirile și dotările aferente construite aici fiind moderne și multifuncționale. Până la urmă, vorbim despre o normalitate pentru un oraș care se dorește european; anormală fiind imaginea deplorabilă de până acum a unui loc situat relativ aproape de centrul urbei!
Dincolo de toate aceste aspecte, despre care s-a mai scris și sigur se va mai scrie, venim cu un amănunt ceva mai «picant» și de ultimă oră! Concertul programat pe 7 septembrie, cu începere de la ora 19.30, la Arenele Traian, îi va avea ca protagoniști pe Goran Bregovic și pe Elena Gheorghe. Marți, 20 august, au fost scoase la vânzare cele aproximativ 2.000 de bilete pentru persoanele care doresc să participe la acest concert-eveniment (după cum l-au numit organizatorii). Surpriza este că până în această seară se vânduseră peste 700 de astfel de bilete, adică mai bine de o treime; ritmul acesta făcându-ne să credem că biletele se vor epuiza până cel târziu la începutul săptămânii viitoare.
Cei care doresc să îl vadă și să îl asculte live pe Goran Bregovic trebuie să știe că biletele sunt puse în vânzare la sediul Filarmonicii „Ion Dumitrescu” și la Sala Sporturilor „Traian” (de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 17.00), la prețul unic de 50 de lei!

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate