Bătrână din Vâlcea, decedată cu ambulanța lângă ea


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului nostru au anunțat că membrii echipajelor SMURD au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea a 13 situaţii de urgenţă.
„Echipajele au intervenit pentru: două traumatisme, un accident rutier, nouă afecțiuni medicale și un stop cardio-respirator. În municipiul Drăgășani, s-a intervenit pentru un stop cardio-respirator suferit de o femeie, în vârstă de 83 de ani. Acesteia i s-au efectuat manevre de resuscitare însă, din păcate, fără nici un rezultat, decesul fiind declarat de cadrul medical de pe ambulanţa SAJ Vâlcea”, au informat reprezentanții ISU Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
În context, este de menționat și faptul că, după acordarea primului ajutor calificat, ceilalți pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru acordarea de îngrijiri suplimentare.
• Material realizat cu sprijinul ISU Vâlcea
Sursă foto: Arhivă