Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

Au început filmările pentru un lungmetraj românesc. Încă trei zile cu restricții de trafic pe mai multe străzi din Râmnic


Prin intermediul unui material de presă, reprezentanții deFilm.ro au anunțat că au început filmările pentru un film românesc la Râmnicu Vâlcea. Filmul reprezintă primul lungmetraj al lui Octav Chelaru, regizor ale cărui scurtmetraje anterioare au fost întâmpinate de succes festivalier, ultimele două având premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.
„Filmul este o co-producție România – Germania – Serbia și este produs de casa de producție deFilm, avându-l ca producător pe Radu Stancu, în co-producție cu Germania, prin casa de producție 42film, și Serbia, prin casa de producție EED Productions. Filmările vor avea loc în exclusivitate în Râmnicu Vâlcea și împrejurimi, echipa de filmare fiind prezentă într-o serie de locații private, precum și locații din domeniul public. Filmările se vor desfășura până în data de 11 septembrie 2020. Din distribuție fac parte Mălina Manovici, Alexandru Papadopol și Sergiu Smerea, în roluri principale, iar actorii Richard Bovnoczki, Ana Maria Moldovan, Marian Râlea și Gabriel Spahiu în roluri secundare”, se arată în comunicatul de presă.
„Pe parcursul producției filmului, vor fi organizate și unele blocaje rutiere necesare filmărilor într-unele dintre locații. În data de 22 august, în intervalul orar 18.00 – 20.30, a fost organizat un blocaj rutier intermitent pe o porțiune din Aleea Castanilor. Ulterior, vor fi comunicate și alte scurte blocaje rutiere ce vor avea loc în datele de 31 august, 8 septembrie și 10 septembrie. Filmul este o producție susținută de Centrul Național al Cinematografiei din România, de programul Uniunii Europene MEDIA – Europa Creativă, precum și de partenerii străini din Germania (Mitteldeutsche Medienförderung) și Serbia (Centrul Filmului din Serbia). Filmările sunt realizate cu sprijin local din partea Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea”, au mai transmis reprezentanții deFilm.ro.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate