Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

25 octombrie 2020

Atenție, vâlceni: Se închide piața din centrul Râmnicului!


• estimările arată că lucrările pentru moder­nizarea acesteia se vor încheia peste un an
Prin intermediul unui comu­nicat de presă, conducerea Primăriei Râmnicului informează că, începând de luni, 3 august, Piața Centrală se va închide. Măsura este absolut necesară pentru a permite modernizarea pieţei agro-alimentare din cen­trul oraşului, inclusiv zona co­mer­cială „Poiana” şi parcarea din imediata vecinătate. Toate aceste obiective vor fi predate constructorului în vederea demarării investiţiei „Moderni­zarea Pieţei Centrale”.
„Contractul de execuţie s-a semnat marţi, 28 iulie, iar lucrările sunt prevăzute a dura un an, însă constructorul – asocierea dintre SC Ralunic SRL, SC OK SRL şi SC Imtech Tehnology SA – dă asigurări că investiţia va fi finalizată înainte de termen. Organizarea de şantier va permite, în continuare, accesul la spaţiile comerciale din vecinătatea Pieţei Centrale, inclusiv în Hala Centrală. Comercianţii care îşi desfăşurau activitatea în Piaţa Centrală pot solicita şi primi, în măsura disponibilităţilor, spaţii într-una din celelalte pieţe ale Râmnicului”, se mai arată în comunicatul la care am făcut referire.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate