Astăzi, la 10.00, sună alarma!


Locuitorii judeţului nostru vor auzi azi semnale de alarmare, în intervalul orar 10.00 – 11.00. De asemenea, în funcție de caracteristicile teh­nice, vor fi testate și echipa­men­tele care permit transmi­terea mesajelor de avertizare vocală către populație.
IGSU va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiin­țare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă. În toate județele țarii vor avea loc exerciții pentru verificarea funcționării mijloacelor de alarmare a populației, în vederea centralizării perma­nente a datelor privind starea de operativitate a echipa­men­telor de înștiințare, avertizare și alarmare, precum și pentru pregătirea continuă a autori­tăților administrației publice locale.

Începând cu luna august a anului 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, vor fi acționate sirenele de alarmare publică existente la nivel național. Simulările vizează atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat (simultan), dar și a celor cu acționare locală. Inspectoratul pentru Situații de Urgență “General Magheru” Vâlcea recomandă cetăţenilor: să rămână calmi şi să–şi însuşească semnificaţia semnalelor transmise prin mijloacele de avertizare; să se informeze la locul de muncă cu privire la măsurile de protecţie, adăpostire şi evacuare stabilite de persoanele cu atribuţii (inspectorii de protecţie civilă, cadrele tehnice, conducătorii locurilor de muncă); să urmeze indicaţiile stabilite de autorităţile locale sau instituţiile specializate (pompieri, poliţie, jandarmerie, poliţie locală, etc); să se informeze prin posturile radio şi de televiziune cu privire la regulile şi măsurile de comportare în funcţie de tipul situaţiei de urgenţă manifestate.
Semnalele de alarmare a populaţiei şi a salariaţilor sunt: prealarma aeriană; alarma aeriană; alarma la dezastre şi încetarea alarmei.

1. PREALARMA AERIANĂ
Semnalul “PREALARMĂ AERIANĂ“ se compune din 3 impulsuri a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele.
– să asculte cu atenţie comunicatele despre locurile cele mai apropiate de adăpostire;
– deschideţi aparatele de radio şi televizoarele şi ascultaţi regulile şi măsurile transmise;
– pregătiţi rezerva de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, adecvată situaţiei.

2. ALARMA AERIANĂ
Semnalul “ALARMĂ AERIANĂ“ se compune din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
2.1. Pentru cei ce se găsesc la locul de muncă:
– se întrerupe lucrul sau alte activităţi;
– acţionaţi cu calm şi nu produceţi panică;
–se întrerupe iluminatul exterior şi interior (pe timp de noapte), cu excepţia iluminatului camuflat;
– se ocupă cât se poate de repede locul în adăpost;
– conducătorii mijloacelor de transport sunt obligaţi să se oprească imediat, să deschidă uşile, să deconecteze mijlocul de transport de la reţeaua electrică de contact şi în urma pasagerilor să se grăbească spre cel mai apropiat adăpost;
– să asculte şi să execute măsurile stabilite de organele abilitate.
2.2. Pentru cei ce se găsesc în localurile publice:
– să asculte cu atenţie comunicatele despre locurile cele mai apropiate de adăpostire şi să se îndrepte către acestea;
– să-şi pună mijloacele de protecţie individuale în stare de pregătire.
2.3. Pentru cei ce se găsesc acasă:
se opreşte gazul, se deconectează aparatele electrice şi sursele de iluminat, se stinge focul în sobe;
– se îmbracă copiii şi se iau mijloacele individuale de protecţie;
– se anunţă vecinii, dacă nu au auzit semnalul;
– se ia trusa sanitară, documentele de identitate, rezerva de apă şi alimente şi se intră cât mai repede în locurile de protecţie, sau dacă nu sunt, în adăposturi naturale.
2.4. Pentru cei pe care semnalul i-a prins în stradă:
– se părăseşte mijlocul de transport imediat ce acesta s-a oprit;
– se trec în stare de pregătire mijloacele de protecţie individuală şi se ocupă repede cel mai apropiat adăpost;
– dacă nu reuşiţi să ocupaţi un adăpost, îndreptaţi-vă spre cea mai apropiată încăpere subterană, trecere subterană, tunele sau culoare, în lipsa acestora folosiţi orice şanţ, râpă, groapă, tranşee sau alte adăposturi naturale.

3. ALARMĂ LA DEZASTRE
Semnalul “ALARMĂ LA DEZASTRE” se compune din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
– deschideţi aparatele de radio şi televizoarele şi ascultaţi regulile şi măsurile transmise de organele de protecţie civilă;
– pregătiţi rezerva de alimente, medicamente şi îmbrăcăminte, adecvată situaţiei ordonate;
– semnalaţi organelor abilitate urmări ale calamităţii sau catastrofei (dacă le observaţi);
– nu produceţi panică, nu răspândiţi zvonuri.

4. ÎNCETAREA ALARMEI
Semnalul “ÎNCETAREA ALARMEI“ se compune dintr-un semnal continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
După comunicarea acestui semnal, populaţia acționează în concordanţă cu situaţia fiecăruia:
– muncitorii, funcţionarii, elevii şi studenţii se întorc la locurile de muncă sau întrerup lucrul pentru înlăturarea urmărilor atacului;
– populaţia neîncadrată în muncă şi copiii se întorc acasă şi acţionează în funcţie de comunicările primite;
– se reiau activităţile sociale în localităţile rurale.
TOATĂ POPULAŢIA TREBUIE SĂ FIE PREGĂTITĂ PENTRU EVENTUALITATEA REPETĂRII ALARMEI ŞI SĂ URMĂREASCĂ CU ATENŢIE COMUNICĂRILE ŞI SEMNALELE ORGANELOR ABILITATE!

Compartimentul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “General Magheru”